Se amenajează un parc industrial în Târgu Jiu

Municipalitatea din Târgu Jiu a început amenajarea terenului fostului CET pentru înfiinţarea unui parc industrial.

CET

Primarul Marcel Romanescu a declarat că deja există firme interesate să concesioneze parcele din acest teren. Municipalitatea le pune la dispoziţie toate facilităţile de care au nevoie pentru a investi în Târgu Jiu.

Pregătim terenul de la CET pentru a deveni zona industrială despre care vorbeam în ultima perioadă. Nivelăm terenul, igienizăm, refacem căile de acces, asigurăm utilitățile și tot ceea ce este necesar pentru ca oamenii de afaceri să-și poată demara activitățile. Terenurile vor fi scoase la licitație și trebuie menționat că sunt foarte multe persoane interesate să concesioneze aici. Două suprafețe de teren au fost deja atribuite în urma unor licitații. Sunt tot mai multe firme interesate să investească la Târgu Jiu, iar noi le punem la dispoziție toate facilitățile de care au nevoie pentru a-și desfășura activitatea”, a spus Romanescu.