Se închide Transalpina sâmbătă și duminică între Novaci și Rânca

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat că Transalpina (DN 67C) se închide sâmbătă și duminică, între Novaci și Rânca, pentru desfășurarea unui concurs auto.

transalpina

Potrivit CNAIR, sâmbătă tronsonul de drum va fi închis între orele 8.00 și 19.00, cu deschidere între orele 13.30-14.30).

De asemenea, duminică drumul va fi închis de la 8.00 la 18.00, cu deschidere între orele 12.30-13:30.

Circulația va fi închisă în aceste intervale orare pe Transalpina, între Novaci și Rânca (județul Gorj, între km 17+000 și 22+000), în vederea desfășurării concursului de automobilism sportiv „Transalpina Challenge Rânca 2021”.