Bărbat din Gorj, reţinut pentru lovire şi alte violenţe

Un bărbat în vârstă de 57 de ani, din comuna Văgiuleşti, judeţul Gorj, a ajuns la spital, luni, după ce a fost lovit în cap, cu un corp dur, de către un localnic. 

Catuse 938x535 752x535

Victima a sunat la 112 şi a anunţat că ar fi fost agresat de un localnic, care l-ar fi lovit cu un corp dur în zona capului, în timp ce se întorcea acasă, din fondul forestier Murgileşti.

"Din primele cercetări efectuate de polițiști la faţa locului, a reieșit faptul că persoana vătămată prezintă o rană în zona capului, fiind solicitat sprijinul ambulanței pentru transportarea sa la spital și acordarea de îngrijiri medicale. Presupusul agresor a fost identificat la domiciliu şi condus la sediul poliţiei pentru continuarea cercetărilor şi stabilirea cu exactitate a situației de fapt, iar în cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violenţe", au precizat reprezentanţii IPJ Gorj.

Agresorul a fost reţinut pentru 24 de ore, astăzi fiind prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru cu propuneri corespunzătoare.