Bărbat internat la Psihiatrie, după ce și-a amenințat mama cu moartea

Un bărbat în vârstă de 44 de ani, din Bărbăteşti, judeţul Gorj, a fost internat la psihiatrie, după ce a făcut scandal într-un bar din localitate şi a ameninţat-o pe mama sa că o omoară.

ambulanta poza buna si poza 63735200

Poliţiştii spun că, luni, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, ar fi amenințat-o cu moartea pe o tânără de 26 de ani, din comuna Săulești, vânzător-gestionar în localul public, pe motiv că aceasta nu îl iubește.

Totodată, bărbatul ar fi afirmat, în mod repetat, că intenționează să o omoare pe mama sa, în vârstă de 72 de ani, din comuna Bărbătești, care ulterior a formulat plângere față de fiul său, precizând faptul că acesta i-a adresat amenințări cu moartea de mai multe ori, fiindu-i teamă de el, motiv pentru care a solicitat și emiterea unui ordin de protecție.

Bărbatul a fost internat la psihiatrie.

Cu această ocazie, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, împotriva bărbatului, acesta fiind internat la Spitalul Județean Gorj - Secția Psihiatrie. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice”, relatează reprezentanţii IPJ Gorj.