Prinde contur Proiectul „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023”
Consiliul Uniunii Europene a votat, în unanimitate, Decizia de amendare a acțiunii Capitale Europene ale Culturii.
Consiliul Uniunii Europene a votat, în unanimitate, Decizia de amendare a acțiunii Capitale Europene ale Culturii.
Guvernul Florin Cîțu a trecut de votul Parlamentului, fiind votat de 260 de parlamentari. Minimul de care avea nevoie era de 228.
Preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, Nicolae Manolescu, a adresat o scrisoare deschisă, de sfârşit de an, tuturor membrilor acestei asociaţii de creaţie.
Președintele Klaus Iohannis l-a desemnat pe Florin Cîțu premier, marți seara. Acesta are la dispoziție 10 zile să formeze guvernul, dar după consultări, liderii coaliției au spus că miercuri seara Executivul va fi votat.
Agenția Europeană a Medicamentului a aprobat, luni, primul vaccin împotriva coronavirusului, cel produs de Pfizer și BioNTech. Agenția a transmis să sunt și noi tratamente în curs de aprobare la începutul anului viitor.
Comunicare primită de la Asociaţia Macedonenilor din România.
Ziua Minorităţilor Naţionale din România este sărbătorită la 18 decembrie.
A fost publicat anunțul privind procedura de atribuire a contractului „Furnizare echipamente suplimentare de monitorizare a calității aerului necesare în vederea creșterii gradului de măsurare și de informare a publicului în timp real privind calitatea aerului înconjurător”.
Poziția Patriarhiei Române a fost și rămâne favorabilă vaccinării, cu necesitatea respectării principiilor etice: consimțământul persoanei, descrierea clară a beneficiilor și riscurilor și asumarea responsabilității în cazul în care are efecte adverse, se arată într-un comunicat al BOR.
Priorităţile sunt campania de vaccinare, alocarea fondurilor pentru combaterea pandemiei şi asigurarea fondurilor necesare pentru pensii.
Primul tiraj al cărții semnate de Mihai Bendeac și de mama sa, Emilia Bendeac, a fost epuizat înainte chiar de a ajunge în depozitul editurii, iar în decursul a 24 de ore de la lansare s-au vândut 10.000 de exemplare.
În urma unui maraton de 48 de ore la care au participat 80 de studenți și tineri profesioniști din toată țara, au fost generate peste 22 de soluții digitale inovatoare cu aplicabilitate în domeniul sănătății.
Președintele Klaus Iohannis a convocat noul Parlament luni, începând cu ora 12.00, anunță Administrația Prezidențială.
Joi, 17 decembrie 2020, începând cu ora 19.00, se va desfăşura Conferința online „Dezvoltare și inovație în afaceri”, Ediția a III-a.
Secretarul de stat la Ministerul Culturii, Mihai Firică, s-a întâlnit, azi, cu ambasadorul Muntenegrului, la București.
Anunţul a fost făcut de către ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri.
Talentul membrilor Asociaţiei Macedonenilor din România (AMR) este deja cunoscut.
Aşa spune Florin Cîţu, ministrul Finanţelor.
România a obținut găzduirea Centrului European de Securitate Cibernetică la București.
Acordul a fost semnat de trei instituţii.
Artistul plastic Nicolae Breza, membru al Asociaţiei Macedonenilor din România (AMR), a mai realizat macheta unei case macedonene tradiţionale.
Sâmbătă încep negocierile oficiale între cele trei partide – PNL, USR-PLUS și UDMR – în vederea formării unei majorități parlamentare și a guvernării comune, după ce joi dimineață liderii acestor partide au participat la o întâlnire informală cu președintele Klaus Iohannis.
Starea de alertă va fi pregungită cu măsurile și indicatorii prevăzuți în cea de acum, a anunțat, joi, premierul interimar, Nicolae Ciucă.
PSD, PNL, USR PLUS, AUR și UDMR au trecut pragul electoral la alegerile de duminică și vor forma viitorul Parlament, potrivit datelor finale anunțate de Biroul Electoral Central. PMP și ProRomânia nu au trecut pragul electoral.
Nicolae-Ionel Ciucă a fost desemnat prim-ministru interimar până la formarea noului Guvern.
Ludovic Orban anunță că a decis să își depună mandatul de premier.
Guvernul a aprobat alocarea a peste 6,6 milioane lei pentru înființarea unor perdele forestiere de protecție a Autostrăzii A2, județele Călărași și Ialomița și DN 2B, județul Brăila
Toți pentru vin este platforma dedicată tuturor viticultorilor din România: cei care se concentrează pe calitate, cei noi, dar și experimentați, indiferent de mărimea podgoriei.
PSD se clasează pe primul loc în sondajul realizat de exit-poll realizat de CURS-Avangarde, cu 30,5%, urmat de PNL, cu 29% și de USRPLUS, cu 15,9%.