Deputatul PNL Alexandru Muraru susţine acordarea de creşteri salariale în Educaţie

Creşterile salariale vor ţine cont şi de performanţele profesionale ale cadrelor didactice.

cresteri

Alexandru Muraru: „Ca deputat PNL, voi susține ca, din Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), să poată fi acordate creșteri salariale în domeniul Educației.

PNRR este planul României de atragere a fondurilor de urgență de la Uniunea Europeană, are o valoare totală de 30,4 miliarde euro și, conform programului de Guvernare, 6% din aceste fonduri vor fi alocate pentru Educație.

Un criteriu pentru creșterile salariale va fi acela al performanței”.