Românii, mai puțini și mai bătrâni

Deși în acte suntem puțin peste 22 de milioane, în realitate 5 milioane de români sunt în afara granițelor.

RS678 batrana singura eso

Într-un comunicat emis astăzi de către Institutului Național de Statistică se arată că, la 1 ianuarie 2019, populația României, după domiciliu, era de 22.171.000 locuitori, în scădere cu 0,2 la sută față de anul trecut, dintre care 12,5 milioane în mediul urban. În structura populației, bărbații sunt minoritari, 51,2 la sută, adică 11,3 milioane, fiind femei.

Câți dintre acești locuitori mai sunt însă în țară, nu se știe cu exactitate, între 5 și 7 milioane de români fiind la muncă în străinătate ori stabiliți acolo pe termen mediu sau lung. Chiar și plecați, impactul lor în economie nu este de neglijat, banii trimiși rudelor rămase acasă echivalând cu 2,2 la sută din PIB.

La fel de îngrijorător este și trendul de îmbătrânire demografică, care s-a accentuat comparativ cu 1 ianuarie 2018, remarcându-se o scădere uşoară a ponderii persoanelor tinere (0-14 ani) şi în acelaşi timp o creştere (de 0,3 puncte procentuale) a ponderii populaţiei vârstnice (de 65 ani şi peste).