Cel mai bătrân bărbat al planetei, Dumitru Comănescu, a murit

Cel mai longeviv bărbat al planetei, Dumitru Comănescu, a murit sâmbătă, la vârsta de 111 ani și 231 zile.

mf dumitru comanescu

Anunțul a fost făcut de directorul general al Centrului pentru Seniori al Municipiului București, Alexandra Dobre.

„În această dimineață, Dumitru Comănescu, cel mai longeviv bărbat al planetei, a încetat din viață la 111 ani și 231 zile. Onorată că l-am cunoscut, voi păstra în suflet amintirea clipelor petrecute împreună, iar gândurile bune pe care mi le-a transmis la ultima întâlnire îmi vor rămâne în memorie veșnic. Dumitru Comănescu a fost OMUL POVESTE care a scris istorie. Iubitor de matematică, dar pasionat de plante, pasiune ce l-a dus către meseria de inginer agronom, a fost în spatele frontului pentru a asigura pâinea țării în cel de-al Doilea Război Mondial. A muncit cu pasiune 70 de ani, a avut o viață cumpătată, înconjurat de dragostea familiei. A supraviețuit și ne-a încurajat pe toți în perioada pandemiei, însă de acum le va cânta romanțele atât de dragi și va recita poezii, îngerilor.
Drum lin printre stele! Dumnezeu să îl odihnească în pace! Condoleanțe familiei!”, a scris sursa citată.

Născut pe 8 noiembrie 1908, Dumitru Comănescu a fost, pentru scurt timp, cel mai vârstnic bărbat în viaţă din lume.

(sursa: Mediafax)

X

Right Click

No right click