Jurnalista Cristina Țopescu a fost găsită fără suflare

Jurnalista Cristina Țopescu a murit duminică seară, ea fiind găsită de polițiști în casa sa din orașul Otopeni, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse din poliție. Urmează să fie efectuată o expertiză.

cristina topescu

„În cursul acestei seri (duminică, n.r.), în jurul orelor 22:00, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat de către o femeie cu privire la faptul că vecina ei nu a mai fost văzută de aproximativ trei săptămâni. În urma sesizări, polițiștii orașului Otopeni au intrat în imobilul respectiv unde au găsit o persoană decedată care nu prezintă urme vizibile de violența”, au precizat reprezentanții Poliției Ilfov.

Potrivit unor surse din poliție, este vorba despre jurnalista Cristina Țopescu.

Ultima postare a Cristinei Țopescu pe Facebook este din 26 decembrie, când a distribuit un articol despre Papa Francisc.

Urmează să fie efectuată expertiza medico-legală. De asemenea, va fi deschis un dosar penal pentru a se afla împrejurările în care a murit jurnalista.

Cristina Țopescu s-a născut la Oradea, în 1960 (avea 59 de ani). A fost fiica lui Cristian Țopescu, celebru comentator sportiv. A intrat în lumea televiziunii în perioada 1870-1979, când a apărut în emisiuni pentru copii. A absolvit facultatea de Limbi Străine din București.

Cunoscută ca prezentatoare de televiziune, în 2013 a devenit membră a PSD, în acel moment a încetat colaborarea cu televiziunea Prima Tv pentru care prezenta ”Focus”, principala emisiune de știri a televiziunii.

Din 2013 a fost la Antena 3, însă a anunțat că se retrage de la postul de televiziune în 2017, invocând motive personale.

În 1989, jurnalista a încercat să fugă din România și a fost arestată primind trei luni de închisoare. A fost eliberată din arest pe 19 decembrie 1989.

(sursa: Mediafax)

X

Right Click

No right click