Studenții la Medicină anunță că declanșează greva japoneză din cauza problemelor privind organizarea examenului de rezidențiat, nemulțumiți că nu a fost rezolvată problema înainte de moțiunea de cenzură. În cazul în care demersul lor nu va avea efect, tinerii au în vedere alte forme de protest.

greva japoneza.3em7izowxf 1000x600

Deşi am solicitat instituțiilor statului soluționarea problemei vizând organizarea examenului de rezidențiat înainte de ziua moțiunii de cenzură, acest lucru nu s-a întâmplat. Ne menținem neutralitatea politică și dorința de a rămâne în afara oricărei discuții politice, însă solicităm clasei politice să înțeleagă importanța soluționării de urgență a acestei probleme, fără a pune în pericol viitorul unei întregi generații de viitori medici, farmacişti şi medici stomatologi”, se arată într-un mesaj al Federaţiei Asociaţiilor Studenţilor în Medicină din România, postat pe Facebook.

Potrivit aceleiași postări, Federația Asociațiilor Studenților în Medicină din România (FASMR), împreună cu Federația Asociațiilor Studenților Farmaciști din România (FASFR) și Federația Studenților în Medicină Dentară din România (FSMDR) au declanșat greva.

Pentru a se alătura acestei forme de protest, studenții sunt îndemnați să poarte o mască medicală sau o banderolă pe care scrie mesajul #Rezi și, ulterior, să posteze pe site-urile de socializare fotografii cu ei.

Tinerii anunță că, în cazul în care greva japoneză nu dă rezultate, iau în calcul - în urma consultării colegilor - să protesteze activ față de organizarea examenului de rezidențiat.

Demersul vine după ce Sorina Pintea (ministru al Educației în Guvernul Dăncilă, căzut în urma moțiunii de cenzură de joi) a anunţat, săptămâna trecută, că examenul de rezidenţiat, care ar fi trebuit să aibă loc pe data de 17 noiembrie, va fi amânat pentru 8 decembrie, deoarece la Ministerul Educației nu există un ministru care să semneze cele șapte ordine necesare organizării probei.