Excluderi și demisii cu scandal în USR, suspiciuni de fraudă pentru Barna

USR este un butoi cu pulbere înaintea finalizării votului intern pentru funcția de președinte, care urma să se încheie joi seara la ora 22. 

 

cosette chichirau barna usr scandal frauda

Alegerile au fost contestate de Cosette Chichirău, care i-a cerut contracandidatului Dan Barna să nu predea partidul lui Dacian Cioloș și să organizeze scutinul după campania prezidențială. Sursele din USR susțin că scandalul a izbucnit miercuri seara pe grupul de discuții al USR, denumit Poiana lui Iocan și a durat până la ora 4 joi dimineața, timp în care au curs acuzațiile de o parte și de alta.

Acesta este al doilea mare scandal după ce alegerea lui Barna ca președinte a fost contestat de aripa lui Nicușor Dan, proces care nu s-a finalizat în instanță nici până în acest moment. În contextul în care sistemul de vot electronic este contestat și din această cauză s-a cerut o comisie de audit, miercuri seara a izbucnit în partid un scandal uriaș, au declarat pentru Digi24.ro surse din USR, după ce la filiala Vrancea, președintele acesteia, membru al taberei Barna, a exclus din partid, miercuri seara, o serie de membri notorii, în încercarea de a elimina adversarii aripii Barna din echipa de delegați la congresul partidului care va avea loc pe 14-15 septembrie. 

Potrivit Digi24, conform unor postări de pe acest grup, consultate de Digi24.ro, președintele USR Vrancea, Cosmin Timofte, a fost acuzat că i-a exclus din partid pe Ilie Nicuță, Dorel Lazăr, Anca Sandu (vicepreședinte al USR Focșani), Florentin Serea. ”Mie mi se pare mai mult epurare, unde am ajuns?”, scrie unul dintre membrii pe grupul de discuții interne al USR. 

Nicu Panaitescu, unul dintre membrii cunoscuți ai filialei, a anunțat pe Facebook că demisionează, acuzând interesele ”unui grupuscul care calcă cu bocancii ăia grei pe tot ce înseamnă democrație internă, bun simț și onoare”.

”Dan Barna și grupul de oportuniști care-l înconjoară dau tonul”

”Ăsta nu e USRul meu. E cumplit de trist și revoltător ce se întâmplă acolo și sper ca cei rămași să îndrepte ce se mai poate îndrepta”, a scris Panaitescu. Acesta a trimis și o scrisoare deschisă colegilor, în care spune că ”Dan Barna și grupul de oportuniști care-l înconjoară dau tonul”. 

În urma valului de indignare produs de aceste evenimente în interiorul USR, s- a decis anularea excluderilor de la Vrancea, dar tensiunea rămâne, în contextul în care au mai rămas doar câteva ore până la încheierea votului intern pentru funcția de președinte. Există în rândul membrilor, în special în tabăra anti-Barna, întrebări legate de numărul mic de membri care au votat, comparativ cu numărul total de membri al partidului. Astfel, din cei 16 000 de membri, doar puțin peste jumătate s-ar fi exprimat prin votul electronic până joi dimineața.

Sunt suspiciuni legate de posibilitatea tuturor membrilor de a avea acces la platforma de vot, și mai ales de faptul că jocurile în interior sunt făcute exclusiv prin discuțiile pe grupul de Facebook Poiana lui Iocan, cei care sunt în afara acestui grup neavând acces la informații și cercurile de influență. 

S-a cerut o comisie de audit pentru sistemul de vot, dar rezultatele vor veni de-abia după Congres.