181 de ani de la naşterea „marelui craiovean” Titu Maiorescu!

Puţini ştiu că Titu Maiorescu – principalul mentor al marelui poet român, Mihai Eminescu, s-a născut la Craiova, la data de 15 februarie 1840.

ttt

Titu Liviu Maiorescu, născut la 15 februarie 1840, la Craiova şi decedat la 18 iunie 1917, la București, a fost academician, avocat, critic literar, eseist, estet, filosof, pedagog, politician și scriitor român mason, prim-ministru al României între 1912 și 1914, ministru de interne, membru fondator al Academiei Române, personalitate remarcabilă a României sfârșitului secolului al XIX-lea și începutului secolului al XX-lea.

Mama lui Titu Maiorescu, născută Maria Popazu, era sora cărturarului episcop al Caransebeșului, Ioan Popazu. Familia Popazu era din Vălenii de Munte și, se pare, de origine aromână. Tatăl său, Ioan Maiorescu, fiu de țăran transilvănean din Bucerdea Grânoasă, se numea de fapt Trifu, dar își luase numele de Maiorescu pentru a sublinia înrudirea cu Petru Maior.

Teolog prin formație (cu studii la Blaj, Pesta, Viena), Ioan Maiorescu s-a dovedit a fi liber-cugetător. Profesor la Cernăuți, Craiova, Iași, București, el a rămas o figură luminoasă a epocii de formare a învăţământului românesc modern. Ioan Maiorescu a fost inspector al școlilor din Oltenia şi profesor la Şcoala Centrală din Craiova.

Titu Maiorescu, este autorul celebrei teorii sociologice a formelor fără fond, baza junimismului politic și „piatra de fundament” pe care s-au construit operele lui Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ion Luca Caragiale și Ioan Slavici.