Cartierul Rezidențial Magnolia, probleme cu liniștea publică. “Cu vorba bună nu a mers, asa că s-a ajuns la poliție!”

Cu toate că avantajele de a sta în complexul din partea de nord a Craiovei sunt numeroase (posibilitatea de a sta la casă, aerul curat, traficul scăzut), Cartierul Magnolia are și dezavantaje.

magnolia

Cea mai mare problemă a persoanelor cu locuința în zonă sunt chiriașii ce petrec constant. Liniștea locatarilor este spulberată de muzica ce răsună cu volum maxim, indiferent de zi sau noapte.

Cu toate că este un cartier liber și privat de haosul orașului, locatarii doresc sancționarea celor ce nu țin cont de orele de liniste.

Vorbit tare, televizorul tare, muzica tare. Mai erau și la etaj. În primă fază am încercat să vorbesc cu ei, însă tot pe mine au dat vina. Au spus ca sunt eu pretențioasă...

După multe insistențe, unde le spuneam zilnic și le scriam mesaje, s-au oprit.

Cei de lângă au fost problema adevărată. Știu sigur că erau în chirie. Muzica era la maxim de dimineața până urmatoarea dimineață. Plus chefuri cu orice ocazie. Am vorbit și cu alți vecini care erau deranjați. Oameni care au și copii și se luptă de mult cu problema asta, dar nimic.

Cu vorba bună nu a mers, până s-a ajuns la poliție. Am chemat poliția peste ei de multe ori, le dădeau doar avertismente. Niciodată amenzi. Până la urmă am dat de proprietarul apartamentului și i-a dat afară din chirie!” spune Maria O., 21 de ani, locatară a cartierului.

În prezent, potrivit legii 61/1991, tulburarea liniștii intre orele 22:00-08:00 si 13:00-14:00, de către persoanele care organizează petreceri cu caracter privat şi utilizează aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniştea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spaţiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinaţia de locuinţe sau cu caracter social, în mediul urban, vor plăti o amendă între 2.000 şi 3.000 de lei.