Ștrandul ”Laguna Albastră” din Craiova va fi transformat în bazin semi-olimpic

Fostul ștrand ”Laguna Albastră” din Craiova va fi modernizat de Compania Națională de Investiții. Ministrul Tineretului și Sportului (MTS), Ionuț Stroe, a anunțat astăzi că investiția va fi de câteva milioane de lei.

 

201029 proiect strandul tineretului 02

Ștrandul Tineretului este în prezent într-o stare avansată de degradare însă ministrul Sportului a anunțat că intenționează să îl reabiliteze complet. În acest sens, în cadrul unei conferințe de presă prilejuită de o vizită de lucru în orașul natal, la Sala Voința și sediul CSM Craiova, acesta a prezentat care va fi rezultatul final după ce bazinul din vecinătatea CSM va fi modernizat, devenind unul semi-olimpic.

201029 proiect strandul tineretului 01

”Cea mai importantă piesă din acest ansamblu de investiții este refacerea fostului ștrand al Tineretului și, practic, refacerea lui din temelii. Vom avea un bazin de dimensiuni semi-olimpice, acoperit. La anul, vom realiza aici o investiție care se va ridica la câteva milioane de euro. Nu avem un bazin de mari dimensiuni acoperit în Craiova. Probabil va fi unul dintre cele mai moderne din țară, dar suntem condiționați puțin de spațiul pe care îl avem la dispoziție”, a afirmat Ionuț Stroe

 

<