Nu se mai fac teste Covid la cerere la SCJU Craiova

Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova nu va mai face, începând de astăzi, teste Covid la cerere, conducerea unității efectuând demersuri pentru creșterea capacității de testare. 

ford rt pcr laborator craiova

Directorul SCJU Craiova, Laurențiu Ivanovici, a spus că solicitările de la DSP Dolj sunt din ce în ce mai multe și acestea sunt prioritare.

Astăzi este ultima zi în care mai testăm contra cost. Sunt foarte multe solicitări de la DSP şi acelea au prioritate. Totodată, trebuie să ne testăm angajaţii şi pacienţii suspecţi de Covid-19. În prezent, putem face până la maxim 450 de teste pe zi. Vestea bună este că avem în evaluare un proiect cu finanţare europeană pentru achiziţionarea a încă unui flux de diagnosticare RT PCR şi credem că va fi aprobat”, a menționat Ivanovici.