Monica Anisie: „Digitalizarea Educației va fi o prioritate pentru mandatul meu de senator”

Fostul ministru Monica Anisie dezvoltă trei proiecte importante în Educaţie: START, PROF și SMART-Edu.

staredu

Monica Anisie: „Fapte, nu vorbe este, în cazul meu, o realitate, nu un simplu slogan. Sunt consecventă în ceea ce îmi propun, iar proiectele START, PROF și SMART-Edu sunt doar o mostră a modului meu de lucru, ele fiind niște planuri asumate în 2016, în calitate de secretar de stat şi implementate în 2020, în calitate de ministru al Educației.

În perioada mandatului meu de ministru,  v-am comunicat implementarea, pentru prima dată în România, a masteratului didactic, prin aplicarea prevederilor Legii Educației Naționale nr.1/ 2011 și aprobarea prin ordin a înființării și organizării programelor de masterat didactic. La finalul anului, am semnat și contractul de finanțare, astfel încât cei 400 de masteranzi, din cele opt universități care organizează programe-pilot de studii universitare de masterat didactic, la forma de învățământ cu frecvență, să beneficieze și de o bursă lunară de studiu, în valoare de 2.350 lei, pe întreaga perioadă de desfășurare a programului, precum și de laptopuri și laboratoare media dotate cu tehnologie de ultimă generație (realitate virtuală, realitate augmentată). Masteratul didactic: START în dezvoltarea carierei, dispune de un buget de 17 milioane de euro.

Un proiect la fel de important, finalizat în  perioada mandatului de ministru, dar mai puțin popularizat, este PROF – Profesionalizarea carierei didactice. Acesta constituie un proiect aparte tocmai prin abordarea conceptului de mentorat, care nu se mai asociază debutului, inserției în profesie, ci întregului parcurs profesional al unui cadru didactic.

PROF se adresează tuturor cadrelor didactice, având ca obiectiv înființarea și dezvoltarea instituției mentoratului de carieră didactică, program prin care se urmărește, totodată, crearea cadrului instituțional coerent privind profesionalizarea carierei didactice, cu focalizare pe componenta practică a procesului pedagogic și pe digitalizarea procesului de predare-învățare-evaluare, prin asigurarea calității predării, inclusiv în mediul  virtual, complementară școlii fizice.

Strict pentru abilitare curriculară, proiectul PROF are în vedere exclusiv nivelul liceal, pe care CRED (proiect care se adresează exclusiv cadrelor didactice care predau la nivelurile primar și gimnazial) nu îl abordează.

Cu un buget de 28 de milioane de euro, PROF își propune formarea continuă și perfecționarea profesională, până în anul 2023, a 28.000 de cadre didactice din învățământul preuniversitar, în scopul dezvoltării profesionale și al evoluției în carieră, pentru asigurarea continuității pedagogice în predare-învățare-evaluare, cu accent pe componenta didactică practică (predarea la clasă) a formării, în contextul mentoratului de carieră didactică și în domenii, precum: incluziune, curriculum, evaluare, Teleșcoală, combaterea bullyingului, transdisciplinaritate – inclusiv în vederea perfecționării continue a personalului didactic, în contextul global al digitalizării sistemelor de educație și în contexte specifice/nespecifice privind activitatea cu elevi aparținând grupurilor vulnerabile, inclusiv copii aparținând minorității rrome, copii cu cerințe educaționale speciale (CES), copii aflați în situații de risc medical-școlarizați în spital, sau copii din comunitățile dezavantajate socio-economic.

Totodată, acest proiect vizează elaborarea și dezoltarea unui cadru instituțional adecvat mecanismelor și standardelor actuale pentru formarea și dezvoltarea competenței didactice, în acord cu recomandările elaborate de către Comisia Europeană, în domeniul carierei didactice/formării profesorilor, prin dezvoltarea obiectivelor și măsurilor din documentul RomâniaEducată.

Așa cum am declarat și în Plenul Senatului, digitalizarea Educației a reprezentat un proiect prioritar pentru mandatul meu de ministru, iar acum va fi o prioritate pentru mandatul meu de senator. Prin realizarea Strategiei privind digitalizarea Educației din România 2021–2027 SMART-Edu, construim, de fapt, viitorul pieței muncii și pregătim pilonii unei creșteri economice sustenabile pentru următorii (cel puțin) 30 de ani.

Acest proiect propune un apel la acțiune pentru o cooperare mai strânsă cu toți stakeholderii, pentru a genera o Şcoală Modernă, Accesibilă, bazată pe Resurse și Tehnologii digitale – SMART_Edu”.