Bani din bugetul județean pentru școlile speciale din Craiova

Instituțiilor de învățământ special din Craiova vor fi sprijinite financiar cu bani din bugetul județean pentru a-și asigura echipamentele necesare protecției anti-Covid. 

bani investitiii

Proiectul a trecut de votul consilierilor județeni, Liceul Tehnologic Special ,,Beethoven”, Centrul Special pentru Educație Incluzivă Sf. Vasile Craiova și Școala Gimnazială Specială Sf. Mina urmând să primească acest sprijin bănesc.

,,Prin proiect se finanțează cheltuielile pentru dotarea celor trei instituții publice de învățământ special din județul Dolj (Liceul Tehnologic Special ,,Beethoven”, Centrul Special pentru Educație Incluzivă Sf. Vasile Craiova și Școala Gimnazială Specială Sf. Mina Craiova) cu echipamente de protecție: măști medicale, mânuși medicale de unică folosință, viziere de protecție, ochelari de protecție, combinezoane, halate de unică folosință, botosi și bonete de unică folosință, biocide precum și soluții necesare asigurării igienei și dezinfecției și, conform Ghidului solicitantului aferent acestui apel de proiecte publicat în data de 20.10.2020 vor fi decontate costurile aferente achizițiilor pentru echipamente de protecție, care au fost angajate și plătite începând cu data de 01.08.2020”, se arată în proiectul emis de Consiliul Județean Dolj.

Valoarea totală a proiectului în cauză este de 2.857.253 de lei, inclusiv TVA.