Proiect inedit al unor studenți craioveni. Robotica, fizica, chimia sau matematica, descoperite prin joacă

Mai mulți studenți ai Facultății de Inginerie Electrică și ai Facultății de Chimie, care dau baza științifică, dar și studenți din cadrul Facultății de Litere, care aduc disciplina și buna comunicare cu cei mici, au implementat un proiect destinat copiilor dornici de cunoaștere a materiilor viitorului.

robot 1

La ASKS ACADEMY, cele patru domenii „STEM”, respectiv, știință, tehnologii, inginerie și matematică, sunt integrate prin joacă în activitățile de învățare și se bazează pe aplicații din lumea reală.

Potrivit organizatorilor, în cadrul atelierelor ASKS, micii exploratori sunt încurajați să pună întrebări, să descopere și să învețe despre materiile STEM într-un mod distractiv și familiar.

Academia ASKS are deja trei ateliere interactive dedicate copiilor ce sunt atrași de științe și care doresc să își dezvolte simțul cunoașterii.

ROBO LEGO LAB este atelierul ce îmbină joaca, ingineria și piesele lego pentru a construi roboți, mașinuțe și diverse invenții pentru a da naștere unei noi generații de mici genii în robotică.

„Atelierul nostru presupune o joacă serioasă: copiii se distrează construind roboți, dar în același timp își pregătesc bazele solide ale ingineriei”, spun organizatorii.

CHEMIS FUNNY LAB este un al doilea atelier derulat în cadrul Academiei ASKS

„Chimia este distractivă acum! Explozii, vulcani, reacții chimice, însă în miniatură, ținute în eprubetă și sub atenta supraveghere a staff-ului ASKS ACADEMY. Copilul tău va explora o nouă lume, a științei și a experimentelor. Este cel mai vast și bine dotat laborator din cadrul ASKS ACADEMY. Odată ajunși la acest laborator, elevii obișnuiți îmbracă halatul de laborator și își potrivesc ochelarii de protecție pentru a deveni mari chimiști care pun la cale descoperirea unor noi lumi și a unor noi substanțe prin experimente distractive și ușoare: cazanul vrăjitoarelor, fabrica de parfum, îmbinarea și schimbarea culorilor sau a stărilor de agregare”, a precizat Răzvan Lungu, manager de proiect.

ENGIE LAB este atelierul ASKS în cadrul căruia cei mici pot fi inventivi și au posibilitatea de a învața în moduri noi și interactive despre fizică și inginerie. Micuții ingineri au posibilitatea de a dezvolta o cât mai bună coordonare și cooperare prin joacă, având șansa de a se familiariza, de a dezvolta informații și un nivel de percepție mai ridicat, înțelegere și creativitate.

Managerul de proiect reamintește faptul că cei mici vor avea la dispoziție materiale ușor de manevrat, fără riscuri, corespunzătoare pentru vârstele lor, respectându-se normele de siguranță și igienă.

În următoarea perioada, echipa ASKS ACADEMY își propune să dezvolte noi seturi de experimente și noi ramuri variate de laboratoare și ateliere bazate pe geografie, istorie, biologie, astrologie și natură.

„Ne propunem crearea unui cadru de lucru adaptat la sistemul educațional românesc, crearea, adaptarea și promovarea de programe educaționale STEM, organizarea de concursuri și competiții de înaltă calitate ce promovează abordarea STEM, stimularea și încurajarea elevilor de a se implica de mici în dezvoltarea și cunoașterea materiilor viitorului, reducerea abandonului școlar în rândul elevilor dar și oferirea de șanse egale și acces la educație tuturor copiilor. La ASKS ACADEMY, cei mici se bucură de un mediu sigur sub atenta supraveghere a specialiștilor noștri care îi îndrumă spre avansare și cunoaștere. Aceștia îi încurajeaza să pună întrebări, să se exprime liber și spre a deprinde lucruri noi în fiecare zi”, a conchis Răzvan Lungu.

ASKS ACADEMY este proiect de antreprenoriat social în cadrul Centrului de Resurse  și Angajament Ford (CRAF), beneficiază de sprijinul financiar al FORD Motor Company Fund, având ca parteneri Primăria Municipiului Craiova și Universitatea din Craiova.

În cadrul proiectului, voluntarii implicați activ sunt studenți ai Facultății de Inginerie Electrică și ai Facultății de Chimie care dau baza științifică, dar și studenți din Facultatea de Litere care aduc disciplina și buna comunicare cu cei mici.