Orban: Prima majorarea a salariilor pentru cadrele didactice e prevăzută de la 1 ianuarie

Ludovic Orban a declarat că prima creștere a salariilor pentru cadrele didactice este prevăzută, prin legea salarizării, să aibă loc de la 1 ianuarie 2020.

profesor la tabla

Premierul a adăugat, referitor la creștere pensiei minime, că Guvernul va decide în funcție de cum va arată bugetul pe anul următor.

„Majorarea pentru cadrele didactice, prin legea salarizării, e prima majorare de la 1 ianuarie și după aia e prevăzut în OUG 114 o creștere anticipată la nivelul salariului din 2022 a salariilor pentru cadrele didactice care trebuie făcută de la 1 septembrie”, a afirmat, vineri, Ludovic Orban, întrebat dacă de anul viitor vor fi majorate salariile.

Chestionat despre creșterea pensiei minime, șeful Executivului a răspuns: „Vom lua o decizie după ce vom vedea cum arată bugetul și vom vedea în ce măsură, prin corecțiile aduse, vom reuși să menținem deficitul în limita a 3,6%”.

Ludovic Orban a fost prezent, vineri, la Adunarea Generală a membrilor Coaliției pentru Dezvoltarea României.

 

sursa: Mediafax

X

Right Click

No right click