Elevii care vor susține examenele naționale și au medii sub 7 vor face ore remediale

Elevii de clasa a VIII-a și a XII-a care au medii generale sub 7 vor desfășura ore remediale, în fiecare săptămână, scopul acestei măsuri fiind acela să îi pregătească pentru examenele naționale.

examen bac 1

Ministerul Educației a transmis inspectoratelor școlare o informare privind o măsură care îi vizează pe elevii anii terminali.

Astfel, elevii de de clasa a VIII-a și a XII-a care în anul școlar precedent au avut media generală mai mică de 7 vor face ore remediale.

Ministerul Educației a transmis în teritoriu o serie de măsuri, printre care organizarea și desfășurarea acestui program adaptat și intensiv de ”Învățare remedială”, monitorizarea prezenței elevilor și luarea măsurilor pentru prevenirea și diminuarea absenteismului, inclusiv prin introducerea unui sistem de monitorizare a prezenței la școală a elevilor și de informare permanentă a familiilor acestora; sesizarea cazurilor de absenteism ridicat la serviciile publice de asistență socială și colaborarea cu acestea în vederea reintegrării elevilor la cursuri.

Măsura a fost decisă în urma consultării rapoartelor de cercetare privind neparticiparea elevilor la Evaluarea Națională pentru clasa a VIII-a și la examenul național de Bacalaureat 2023, realizate de Unitatea de Cercetare în Educație din cadrul Centrului Național de Politici și Evaluare în Educație.