Legile Educaţiei au fost adoptate în Senat

Senatul a adoptat, luni, legea învăţământului preuniversitar şi legea învătăţământului superior. Senatul este cameră decizională, astfel că legile merg la Klaus Iohannis pentru promulgare.

clasa elevi

Legea învăţământului preuniversitar a fost adoptată în Senat cu 81 de voturi „pentru” şi 28 de voturi „împotrivă”.

Legea învăţământului superior a fost adoptată cu 79 de voturi „pentru” şi 28 „impotrivă”.

Împotriva celor două legi au votat senatorii AUR şi USR.

După vot, legea merge la preşedintele Klaus Iohannis pentru promulgare, Senatul fiind cameră decizională.

Legea învățământului preuniversitar este menită să răspundă provocărilor existente și viitoare, pentru ca educația să redevină temelia unei societăți bazate pe valori, spune Ligia Deca: „Suntem într-un moment istoric”.

Ne aflăm într-un moment mult așteptat de întreaga societate. Pachetul de legi ale educației, reprezintă un proiect cu un obiectiv ambițios, dar realizabil: un viitor mai bun pentru toți copiii și tinerii din România. Suntem într-un moment istoric. După 12 ani și multiple schimbări în societate – pandemia de COVID, schimbările tehnologice semnificative și evoluțiile geopolitice – a ajuns la votul final legea învățământului preuniversitar, menită să răspundă provocărilor existente și viitoare, pentru ca educația să redevină temelia unei societăți bazate pe valori. Raportul final al proiectului <România Educată> a fost lansat în anul 2021, iar pe baza acestuia au fost construite cele două legi ale educației pe care le aveți astăzi pe ordinea de zi a plenului Senatului. Vorbim despre cea mai dezbătută politică publică pe care țara noastră a avut-o vreodată, iar faptul că aceasta este pe agenda publică și astăzi i se datorează președintelui României, care a inițiat în 2021 acest demers. Echitate, performanță, investiții, respect și siguranță - sunt doar câteva dintre cuvintele cheie pe care Legea învățământului preuniversitar le-a transpus în măsuri coerente și predictibile”, a menționat Ligia Deca.

Ea afirmă că Ministerul Educației a reușit să elaboreze un proiect legislativ care să răspundă, în mod real, nevoilor pe care elevii le au pe întreg drumul lor educațional.

Învățământul din România are, în mod cert, nevoie de tot sprijinul pe care societatea îl poate oferi. Greva cadrelor didactice reprezintă semnalul care ne-a demonstrat, încă o dată, acest lucru. Ministerul Educației s-a implicat și a luat toate măsurile prevăzute aflate în competența sa. Totodată, la numeroasele întâlniri recente avute cu reprezentanții cadrelor didactice - inclusiv la cea de ieri, de la sediul Guvernului, ne-am străduit să găsim împreună cele mai bune soluții pentru ca munca unui dascăl să fie susținută și apreciată așa cum se cuvine. Soluțiile propuse de Guvernul României includ un sprijin suplimentar, cu efect imediat pentru profesorii debutanți, iar legea învățământului preuniversitar prevede stimulente financiare și pentru cei care predau în școlile aflate în medii defavorizate. Am reiterat - și s-a înțeles - că Ministerul Educației a ascultat și sprijină cadrele didactice. Sunt convinsă că împreună vom găsi o soluție pe măsura importanței cadrelor didactice în ansamblul societății și realistă pentru contextul economic actual”, a adăugat Deca.

Ea a menționat câteva dintre măsurile incluse în legea învățământului preuniversitar.

Susținem cadrele didactice care ocupă un post didactic în zone defavorizate - ele vor primi o primă de instalare egală cu 5 salarii minime brute pe țară. Vom aloca, de asemenea, sumele necesare pentru a deconta naveta personalului din învățământ din bugetul de stat. Norma didactică va fi redusă cu 2 ore săptămânal pentru personalul didactic de predare și de instruire practică, cu o vechime în învățământ de peste 15 de ani și gradul didactic I - fără diminuarea salariului. Arătăm recunoștință față de personalul didactic care se pensionează: atunci când încetează contractul de muncă, vor primi o primă - echivalentul a două salarii de bază. Având în vedere responsabilitățile și volumul de muncă al directorilor unităților de învățământ și al inspectorilor, ei vor beneficia de concediu de odihnă suplimentar, conform Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector de Negociere Colectivă Învățământ Preuniversitar. Cadrele didactice care coordonează implementarea proiectelor europene la nivel de unitate de învățământ pot beneficia de o reducere a normei didactice de la 18 la 16 ore/săptămână”, a conchis ministrul Educației.