Ministerul Educației: Școlile să rămână deschise până la pragul de 6 la mie

Ministerul Educației: Școlile să rămână deschise până la pragul de 6 la mie

Școlile și grădinițele vor rămâne deschise cu prezența fizică a elevilor până la pragul de infectare de 6 la mie, a declarat, vineri, Ministrul Educației, într-o conferință de presă. 

clasa elevi

Sorin Cîmpeanu a precizat că școlile o să rămână deschise până la atingerea pragului de 6 la mie, pentru că oricum copiii circulă și este de preferat să o facă într-un mediu controlat.

În plus, spune Cîmpeanu, nu vor fi pierderi educaționale.

Am agreat, sub rezerva validării la nivel CNSU, că vom ține școlile deschise până la pragul de 6 la mie. Peste pragul de 6 la mie, sigur că apar o serie de condiții. Aceste condiții nu vor dezavantaja persoanele nevaccinate, fie că vorbim de elevi cu vârsta peste 12 ani, fie că vorbim de cadre didactice, dar vor pune în evidență beneficii din această perspectivă pentru elevii și profesorii care sunt vaccinați. Peste pragul de 6 la mie lucrurile se vor întâmpla separat în funcție de vârstă, de specificul activității, iar la carantină se oprește întreaga activitate. Eu personal îndrăznesc să sper că nu vom ajunge la pragul de 6 la mie, deci vom putea ține toate școlile deschise”, a spus ministrul Educației.