TOPUL unităților de învățământ din Dolj în funcție de rata de promovare a Bacalaureatului

În județul Dolj, rata de promovare a examenului de Bacalaureat, înainte de contestații, este de 64.20 %, potrivit unei informări făcute de către reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Dolj. 

vladimirescu elevi

Purtătorul de cuvânt al ISJ Dolj, Nicoleta Lițoiu, a menționat că au promovat 2.497 de candidați, dintr-un total de 3.889.

Dintre aceștia, 2.333 de candidați provin din promoția curentă, iar 164 de candidați din promoțiile anterioare.

Un candidat a obținut media 10. Anul trecut, 15 medii de 10 au fost obținute.

Pe discipline de examen, situația candidaților cu note de 10 este următoarea: 18 au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura română; 63 au obținut nota 10 la proba obligatorie a profilului (Matematică - 30 / Istorie - 33 și 354 au obținut nota 10 la proba la alegere a profilului și a specializării”, a precizat Lițoiu.

Contestațiile pot fi depuse/transmise astăzi în intervalul orar 12:00 - 18:00, inclusiv prin mijloace electronice.

În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora”, a mai spus reprezentanta ISJ Dolj.

Rezultatele finale vor fi anunțate vineri.

Nu sunt licee în județ cu rata de promovare zero.

Situația unităților de învățământ, în funcție de rata de promovare, este următoarea:

Nr.
crt.
Unitate de învățământ Procent de promovare
1 COLEGIUL NATIONAL MILITAR "TUDOR VLADIMIRESCU" CRAIOVA 100%
2 COLEGIUL NATIONAL "FRATII BUZESTI" CRAIOVA 98.87%
3 COLEGIUL NATIONAL "CAROL I" CRAIOVA 97.27%
4 COLEGIUL NATIONAL PEDAGOGIC "STEFAN VELOVAN" CRAIOVA 94.39%
5 COLEGIUL NATIONAL "ELENA CUZA" CRAIOVA 94.27%
6 SEMINARUL TEOLOGIC ORTODOX "SFANTUL GRIGORIE TEOLOGUL" CRAIOVA 93.75%
7 LICEUL TEORETIC "INDEPENDENTA" CALAFAT 91.41%
8 LICEUL "VOLTAIRE" CRAIOVA 89.39%
9 COLEGIUL NATIONAL "NICOLAE TITULESCU" CRAIOVA 86.98%
10 LICEUL TEORETIC "TUDOR ARGHEZI" CRAIOVA 86.32%
11 LICEUL TEORETIC "HENRI COANDA" CRAIOVA 78.83%
12 LICEUL TEOLOGIC ADVENTIST CRAIOVA 74.42%
13 LICEUL TEORETIC "CONSTANTIN BRANCOVEANU" DABULENI 70.15%

La Colegiul Național Tudor Vladimirescu, 16 elevi au obținut nota 10 la una dintre probe.

După o muncă susținută, printr-o activitate intensă și printr-un efort concentrat al elevilor, al cadrelor didactice și al tuturor celor care au fost alături de acești tineri 16 dintre ei au obţinut nota 10 la una dintre probele de examen. Cea mai mare medie la fete, 9,70, a fost obţinută de Niță Cornelia, iar dintre baieţi, cea mai mare medie, 9, 83, a fost obţinută de Stanciu Nicolae - Robert.

Emoţiile se vor încheia, însă, pentru ei pe 16 iulie, după admiterea prin repartiție în instituțiile militare de învățământ superior”, spun reprezentanții Colegiului Național Tudor Vladimirescu Craiova.

Ultimele știri