Coronavirusul închide Colegiul Național „Frații Buzești” Craiova-surse

Colegiul Național Frații Buzești din Craiova va trece la scenariul roșu din cauza cazurilor de coronavirus apărute în rândul elevilor și al dascălilor de aici, decizia finală urmând a fi luată, astăzi, în cadrul ședinței Comitetului pentru Situații de Urgență al Județului Dolj. 

colegiul fratii buzesti

Ancheta epidemiologică făcută de DSP Dolj, după ce trei elevi și doi profesori au fost depistați cu COVID-19, i-a determinat pe cei din cadrul Consiliului de Administrație al instituției de învățământ să treacă unitatea la scenariu roșu, caz în care cursurile vor fi online.

Urmează o ședință a CJSU Dolj, astăzi, la ora 17.00, când această decizie va ajunge pe masa autorităților și va fi luată hotărârea finală, dacă se aprobă sau nu.

De când a început școala, până astăzi, la acest liceu sunt trei elevi si doi profesori cu coronavirus.