PIB-ul global urmează să crească cu 1,8% în trimestrul III

Pe măsură ce riscurile reprezentate de varianta Delta continuă să apară, primele semne cu privire la al treilea trimestru indică o creştere accelerată a economiilor şi un nou maxim al ratei inflaţiei în SUA, notează Bloomberg Economics.

wmc dolari

PIB global va creşte cu aproximativ 1,8% în T3 prin comparaţie cu perioada aprilie-iunie, conform estimărilor publicaţiei americane, marcând o îmbunătăţire considerabilă faţă de trimestrul precedent. De altfel, datele vin în ciuda previziunilor potrivit cărora varianta Delta va încetini recuperarea economică de anul acesta.

Între timp, preţurile de consum vor avansa într-un ritm mai puţin îngrijorător, în condiţiile în care inflaţia din Statele Unite se pregăteşte să ajungă la apogeu, ritmul urmând să scadă odată cu sfârşitul sezonului estival.

China, cu o serie eficientă de procese de controlare a crizei sanitare, şi Statele Unite, cu runde imense de stimulare a economiei, pot spune fără modestie că îşi asumă majoritatea creditului pentru recuperarea economiei globale.

Prin contrast, zona euro şi Regatul Unit vor avea mult teren de recuperat. În Japonia, campania slabă de vaccinare spune că revenirea va continua să îşi piardă din avânt.

Totuşi, singurul lucru pe care analiştii Bloomberg Economics nu reuşesc să îl estimeze constă în schimbările de politică şi comportamentul ţărilor în contextul evoluţiei pandemiei de Covid-19. Recuperarea de tip zigzag a Indiei arată extrem de clar că situaţia se poate schimba în orice moment, iar China se confruntă în prezent cu noi riscuri pe măsură ce guvernul încearcă să controleze răspândirea variantei Delta.

Totodată, există experţi care sunt de părere că inflaţia va fi de lungă durată. Astfel, băncile centrale ar putea fi limitate cu privire la menţinerea stimulentelor, neputând să vindece în mod eficient economia şi piaţa muncii.

Economia zonei euro creşte peste aşteptări în T2, însă inflaţia a depăşit obiectivul propus de BCE

Printre prognozele optimiste ale Bloomberg Economics se numără următorii factori: În SUA, indicii pentru preţurile de consum au crescut cu 5% în ultimul an, cu mult peste zona de confort a Rezervei Federale. Totuşi, estimările spun că presiunea ar atinge un nivel maxim în perioada următoare, urmând să scadă la sfârşitul actualului trimestru. Zona euro, deşi rămâne în urmă faţă de primele două economii la nivel mondial, nu va înregistra creşteri atât de mari ale inflaţiei precum în Statele Unite. În Japonia, creşterile preţurilor din T3 vor ajunge, în medie, la 0,1%. În pieţele emergente, recuperarea peste aşteptări a activităţilor, susţinute de stimulente fiscale semnificative, a forţat deja mai multe bănci centrale să înceapă normalizarea politicilor. Rusia şi Brazilia au început deja să mărească ratele dobânzilor.

(sursa: Mediafax)