Primăria Craiova, despre focarul de la azil: „Anchetele epidemiologice sunt coordonate de către DSP”

Reprezentanții Primăriei Craiovei, în legătură cu situația critică de la Căminul pentru Persoane Vârstnice Craiova, au precizat, într-un comunicat de presă, că s-au asigurat materialele necesare în această perioadă și că cei din conducerea instituției au solicitat continuu să fie efectuate testări.

batrani

Reprezentanții Primăriei Craiovei susțin că s-au implicat în gestionarea situațiilor unităților aflate în subordine încă de la începutul pandemiei, căminul fiind una dintre acestea.

„Încă de la debutul pandemiei, conducerea Primăriei a ținut permanent legătura cu reprezentanții Căminului pentru persoane vârstnice, în vederea asigurării materialelor necesare și respectării măsurilor impuse de instituțiile responsabile. De asemenea, reamintim că Primăria Craiova a depus constant eforturi repetate în relația cu instituțiile statutului abilitate pentru a gestiona criza de COVID-19, deși Primăria Craiova nu are atribuții în a gestiona situații de acest fel. Astfel, Municipalitatea a solicitat de fiecare dată, în mod public, testarea cu preponderență în rândul grupurilor vulnerabile, dar și comunicarea rezultatelor”, se arată în comunicatul de presă.

Referitor la testări, Primăria Craiova dă vina pe DSP Dolj, menționând că au existat situații când li s-a restricționat poasibilitatea aflării rezultatelor epudemiologice sau a protocoalelor de testare.

Mai mult, Municipalitatea a întâmpinat restricții în privința aflării rezultatelor anchetelor epidemiologice realizate de către DSP sau a protocoalelor de testare, acestea nefiind niciodată comunicate public. Anchetele epidemiologice sunt coordonate de către DSP. Menționăm că Primăria Craiova a pus totul la dispoziție în această perioadă de pandemie, instituțiilor din subordine, iar acestea, la rândul lor, au respectat și respectă în totalitate măsurile dispuse de DSP”, se mai arată în comunicat.

La Căminul pentru Persoane Vârstnice Craiova se fac cercetări din partea DSP Dolj și a fost deschis și un dosar penal, după ce 126 de persoane, între care 100 de bătrâni și 26 de angajați, au fost confirmați pozitiv cu COVID-19. Această instituție a devenit focar de coronavirus.