Președintele Iohannis, la fabrica Ford. Vizita s-a încheiat cu un drive-test

Președintele României, Klaus Iohannis, a vizitat, miercuri, uzina Ford din Craiova

 200722 iohannis 01

La sosirea pe aeroport, președintele Iohannis a avut o întrevedere cu autoritățile locare, pentru care a avut un mesaj clar: "Construiți proiecte pentru fondurile europene!".

Cu ocazia vizitei șefului statului, Ford România a anunțat o nouă investiție de 30 de milioane de dolari într-o secție modernă de presaj, cu o suprafață de 1.900 de metri pătrați. Totodată, întreaga fabrică a revenit la programul de lucru în trei schimburi, care îi permite să readucă producția la nivelul pe care îl înregistra înainte de pandemie.

„Din 2008, de când a achiziționat fabrica de la Craiova, Ford a respectat angajamentul pe care și l-a asumat față de România și în special față de Craiova. Cred că investițiile constante pe care le-am făcut în ultimii 12 ani, inclusiv cea de 30 de milioane de dolari anunțată astăzi, reprezintă o dovadă a acestui lucru”, a declarat Ian Person, președintele Ford România.

Vizita președintelui s-a încheiat cu un test al unui model Puma, ST Line, cu motorizare 1.0 EcoBoost, 155 CP, Mild Hybrid (mHEV).