10 dintr-o lovitură. Doljeni amendați pentru că nu respectau izolarea

10 persoane din județul Dolj, cu vârste cuprinse în 18 și 49 de ani, au fost amendate și plasate în carantină, ieri, după ce în urma verificărilor, polițiștii au depistat faptul că nu au respectat măsura izolării la domiciliu. 

200325 filtru politie 02

Cele mai multe persoane dintre cele prinse că nu respectau această măsură au domiciliul în Craiova.

Cei în cauză au primit amenzi de 1.000 sau 2.000 de lei și au fost plasați în carantină instituționalizată.

„În urma activităţilor de verificare a persoanelor faţă de care a fost dispusă măsura izolării la domiciliu, poliţiştii doljeni au identificat 10 persoane care au părăsit locuinţele, deşi se aflau în izolare. Cei în cauză au fost plasaţi în carantină insituţionalizată şi au fost sancţionaţi contravenţional, pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020”, informează Prefectura Dolj.

Ieri, poliţiştii doljeni au verificat peste 1.800 de persoane şi aproximativ 80 de societăţi comerciale cu privire la respectarea măsurilor şi interdicţiilor impuse în această perioadă.

X

Right Click

No right click