Avioane Craiova, invitată să participe la modernizarea a 10 avioane școală pentru F-16

Avioane Craiova a fost invitată să participe la procedura de atribuire prin negociere a unui contract privind modernizarea a 10 avioane școală pentru F-16.

avion IAR99

În contextul în care Ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Virgil Popescu și Ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ciucă, au anunțat că doresc să intensifice colaborarea dintre armată şi industria de apărare românească, MAPN a transmis către Avioane Craiova S.A. invitația de participare la procedura de atribuire prin negociere fără publicare prealabilă a unui anunț de participare, organizată în vederea atribuirii contractului de furnizare a produsului „Revitalizarea și modernizarea a 10 aeronave IAR-99 Standard din dotarea Ministerului Apărării Naționale în configurația IAR-99 SM".

„Am decis şi am hotărât împreună cu prim-ministrul şi ministrul Apărării ca industria de apărare deținută de statul român sau privată să fie implicată în procesul de înzestrare a armatei, iar cât mai mult din acel 2% din PIB să se ducă spre industria de apărare românească. O să vedeți că industria de apărare îşi va schimba fața şi va putea să producă la nivelul tehnologic cerut de armata română", declară Virgil Popescu, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri.

Modernizarea prevede transformarea aeronavelor în avioane școală și de antrenament pentru piloții care vor zbura pe F-16.

Programul de revitalizare și modernizare a 10 avioane IAR-99 Standard din dotarea Forțelor Aeriene Române la varianta IAR-99 SM (Standard Modernizat) are ca obiectiv realizarea capabilității aeriene de școală și antrenament pentru pregătirea avansată a piloților în vederea trecerii la zborul pe aeronavele F-16 operate de aviația militară română, precum și menținerea capabilității aeriene de sprijin aerian apropiat și intervenția împotriva țintelor aeriene de viteză mică.

(sursa: Mediafax)

X

Right Click

No right click