Piețele din Craiova rămân deschise după amenzile primite de la ANPC

În cursul zilei de astăzi, o echipă de control din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a efectuat o serie de verificări în pieţele din Craiova, pentru a vedea cum sunt duse la îndeplinire prevederile Ordonanţelor Militare

200313 piata mare 03 

În urma unui control efectuat de ANPC au fost găsite nereguli în Piața Centrală, dar și în cea din cartierul Valea Roșie. SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL a plătit două amenzi, în valoare totală de 6.500 lei, iar piețele au rămas deschise. Singura excepție o face sectorul de lactate-brânzeturi, din piața, din Valea Roșie, unde, în prezent, se fac îmbunătățiri.

”În Piaţa Centrală, inspectorii ANPC au solicitat luarea unor măsuri suplimentare celor deja puse în practică de SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL, în sensul montării unor afişe care să indice locurile unde se montaseră deja dozatoarele de dezinfectant pentru mâini, destinate comercianţilor şi cumpărătorilor, a extinderii către exteriorul halelor a marcajelor deja făcute pe aleile dintre mese, în vederea indicării distanţelor la care trebuie să stea cumpărătorii pentru menţinerea distanţei sociale, a lărgirii culoarelor dintre mese în anumite zone, astfel încât cumpărătorii să nu fie prea aproape de comercianţi. De asemenea, echipa de control a solicitat ca brânzeturile să nu mai fie oferite spre degustare clienţilor, iar comercianţii să respecte cu stricteţe dispoziţiile privind utilizarea măştilor şi a mănuşilor în interiorul pieţelor”, transmite purtătorul de cuvânt al SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL, Adrian Dinu.

Totodată, pentru menținerea sănătății comercianților, dar și a cumpărătorilor, se vor monta tuneluri de dezinfecție în Piața Centrală.

 ”În cursul săptămânii viitoare vor fi puse în funcţiune, în Piaţa Centrală, două tuneluri de dezinfecţie. Unul, destinat accesului pietonal, va fi amplasat la intrarea din dreptul Direcţiei de Impozite şi Taxe. Celălalt, destinat vehiculelor, urmează a fi amplasat la intrarea auto dinspre strada Nicolae Bălcescu”, au adăugat reprezentanții SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL.

X

Right Click

No right click