Procesiune prin Craiova cu icoana salvatoare din anii epidemiei de ciumă

O icoană despre care se spune că este făcătoare de minuni a fost scoasă din biserică după mai bine 200 de ani și plimbată, miercuri, prin Craiova, prin fața spitalelor, într-o procesiune specială, iar preoții se roagă să scăpăm de coronavirus. O astfel de procesiune a mai avut loc în timpul ciumei.

200325 procesiune icoana

Fiind ziua de „Buna Vestire”, Mitropolitul Olteniei, ÎnaltPreasfinţiul Irineu, împreună cu alţi doi preoţi, au plecat într-o procesiune prin oraş pentru a se ruga ca oamenii să scape de epidemia de coronavirus.

Icoana Maicii Domnului din Biserica Madona Dudu din Craiova, considerată făcătoare de minuni, a fost scoasă, după mai bine de 200 de ani ani şi purtată pe străzile Craiovei, împreună cu racla în care se află moaştele Sfântului Nifon. Spre deosebire de procesiunile obişnuite, de această dată, icoana şi racla cu moaştele sfinte nu au fost purtate pe braţe de preoţi, ci au fost aşezate într-o maşina.

A lipsit şi cortegiul religios. La procesiune nu au avut acces credincioşii, ci doar ÎPS Irineu (foto), Mitropolitul Olteniei şi doi preoţi.

200325 irineu

Maşina în care s-au aflat preoţii, dar şi icoana şi racla cu moaştele Sf. Nifon, a fost însoţită pe tot traseul, de echipaje de poliţişti şi jandarmi.

Aproape două ore, preoţii au străbătut străzile Craiovei, au trecut prin faţa spitalelor şi au rostit rugăciuni speciale pentru ca oamenii să fie feriţi de noul virus ucigaş.

„Nu merge nimeni pe jos pentru că acestea sunt regulile şi le respectăm întocmai. Ni s-a făcut această concesie, pentru care mulţumim autorităţilor, era necesară aducerea icoanei în mijlocul cetăţii, însă cu condiţiile pe care le avem. (...) Toţi credincioşii să se roage împreună cu noi (...) să rostească rugăciunea «Tatăl nostru» şi «Condacul Bunei Vestiri - Apărătoare Doamnă». De asemenea, preoţii vor rosti rugăciunea rânduită de Sfântul Sinod pentru încetarea acestei boli molipsitoare”, a declarat, pentru MEDIAFAX, preotul Ioniţă Apostolache, reprezentant al Mitropoliei Olteniei.

Potrivit reprezentanţilor Mitropoliei Olteniei, o astfel de procesiune a mai avut loc la începutul anilor 1800, în timpul epidemiei de ciumă.

„Icoana făcătoare de minuni de la Madona Dudu n-a mai fost scoasă din biserică din vremea epidemiei de ciumă, pe la 1800 şi ceva... E un eveniment istoric, din păcate, nefericit, dar un eveniment istoric cu nădejde la Maica Domnului să ne mântuiască şi să ne izbăvească de boala asta”, a declarat, pentru MEDIAFAX, preotul Ioniţă Apostolache, reprezentant al Mitropoliei Olteniei

La ora 12.00, miercuri, la toate bisericile din Craiova au bătut clopotele, iar preoţii au rostit rugăciuni speciale.

X

Right Click

No right click