Noi investiții pentru Aeroportul Internațional Craiova

Președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, a anunțat, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că Aeroportul Internațional Craiova va avea parte de noi investiții.

aeroport craiova 12

O serie de investiții urmează pe aeroportul din capitala Băniei. În primul rând, se dorește construirea unei autogări, pentru ca persoanele care doresc să ajungă sau să plece de la aeroport, să aibă și un alt mijloc de transport în comun, nu doar taxiul. De altfel, se va amenaja și un spațiu special pentru degivrare, a unei platforme pentru zece avioane și a unei piste de rezervă. 

„Am găsit firma care să ne scrie proiectul pentru dezvoltare și urmează multe investiții în această zonă. Ne dorim o autogară în zonă întrucât nu toată lumea își permite să folosească taxiul. Vom amenaja o platformă pentru 10 aeronave și vom avea și un braț din acela mobil, special, pentru ca oamenii să nu mai fie duși cu autobuzul către aeronava, ci să fie preluați direct. Totodată, pentru că s-a dat o lege în privința degivrării, cum ca acest procedeu să fie realizat într-un spațiu special, trebuie să îl amenajăm. Vom mai face și o pistă rezervă, o a doua pistă. Sunt investiții și așteptăm cu interes să avem acel proiect întocmit”, a precizat Prioteasa.

Un alt proiect în lucru este construirea și dotarea unei unități de intervenție în situații de urgență, în apropierea aeroportului, proiect în valoare de 3,7 milioane de euro.