Reprezentanții firmei care a dezinfectat clasa din Dăbuleni: ”Nu din cauza soluției au ajuns copiii la spital”

Reprezentanții firmei care se ocupă cu soluțiile dezinfectante distribuite în liceul din Dăbuleni spun că elevii nu s-au intoxicat din cauza substanței folosite.

dabuleni

În această dimineață, în jurul orei 11.44, ISU Dolj a primit un apel unic prin care erau anunțați că la Spitalul Orășenesc Dăbuleni s-au prezentat 9 copii prezentând simptome de amețeală, greață, stări de vomă, Acestora li s-a acordat primul ajutor medical de urgență de către cadrele medicale din spital. La fața locului au fost trimise o autospecială pentru transportul victimelor multiple, o ambulanță SAJ, autospeciala de cercetare CBRN, dar și grupa operativă a inspectoratului. Toți cei 9 copiii sunt conștienți și cooperanți cu cadrele medicale, fiind transportați la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova.

Echipa specializată în intervenții la accidente chimice, biologice și radiologice/nucleare (CBRN) din cadrul inspectoratului județean pentru situații de urgență a efectuat măsurători la fața locului pentru a determina eventuala prezență a unor substanțe periculoase, precum și valorile de concentrație în aer asociate. În urma efectuării măsurătorilor, aparatele din dotarea autospecialei care au fost utilizate nu au indicat prezența vreunei substanțe periculoase”, transmite ISU Dolj.

Firma care se ocupă cu soluțiile dezinfectante are contract de ani cu cu liceul din Dăbuleni, și nu numai. 

Anchetatorii au concluzionat faptul că nu din cauza dezinfectantului au ajuns copiii la spital, ci din alte cauze. Aceleași substanțe s-au folosit și până acum. Dezinfecția a avut loc aseară, în jurul orei 18.00. Este un dezinfectant certificat european, cu tot ce trebuie, nu cumpărat după piața neagră. Produsele sunt cumpărate cu factură, în totală legalitate. Acest dezinfectant își pierde efectul în circa 60 de minute de la utilizare. Copiii au spus că în clasa respectivă era foarte cald și nu doar astăzi. Au spus că era foarte cald de abia puteau să respire. Este vorba de substanța Surfanios Premium”, a declarat Flavius Cristuinea, reprezentant al firmei Soroli, pentru Ediție Specială.

X

Right Click

No right click