Joburi sezoniere în Germania. Studenții se pot înscrie

Studenții care vor să lucreze, în perioada vacanței, pe teritoriul Germaniei, se pot adresa, începând de astăzi, Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Dolj, existând un procedeu de înscriere în acest program. 

locuri munca tineri

Potrivit purtătorului de cuvânt al AJOFM Dolj, Alina Ghercioiu, pot aplica studenții cu vârsta cuprinsă intre 18 – 35 de ani, care urmează cursuri de zi, la o facultate de stat sau particulară, acreditată conform legii și care au cunoștințe bune/foarte bune de limba germană.

Pentru anul 2020, sunt disponibile 30 de posturi în domeniul hotelier – gastronomic, ȋn gastronomia de sistem (fast-food), ȋn producția industrială și ȋn domeniul serviciilor. Studenții care au domiciliul sau sunt ȋnregistrați la o instituție de ȋnvățământ superior din județul Dolj, se pot adresa consilierului EURES din cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Dolj, str. Eugeniu Carada,nr.13A, localitate Craiova, în vederea înregistrării aplicațiilor”, a declarat Ghercioiu.

Ȋnregistrarea se va desfășura ȋn perioada 13 ianuarie-14 februarie, în intervalul luni – joi, orele 10.00 – 15.30 și vineri, orele 10.00 – 13.00.

Informații suplimentare cu privire la condițiile de aplicare, documentele necesare ȋnregistrării aplicațiilor, precum și instrucțiunile de completare a acestora, pot fi solicitate la numărul de telefon 0251/306.100, interior 122, sau se găsesc pe site-ul www.anofm.ro>AJOFM  DOLJ >Comunicare>Materiale informative.

X

Right Click

No right click