Oltenii și-au cinstit astăzi cu demnitate eroii de Ziua Națională a României. Peste 1.500 de oameni au urmărit cu sufletul la gură militarii care au defilat în centrul orașului.

Defilare 01 191201

Paradă militară, defilare a câinilor de salvare, ceremonia religioasă și un spectacol i-au încântat pe oltenii prezenți în această dimineață.

Defilare 02 191201

Primarul Craiovei, Mihail Genoiu, a readus aminte momentele de glorie din istoria țării noastre, fapte mărețe care au pus amprenta asupra poporului nostru.

“Suntem un stat respectat al celei mai importante alianțe politico-militare din lume și facem parte din marea familie a Europei.
La moment aniversar, să ne amintim că, în istorie, rămân doar faptele mărețe, gândite pentru urmașii copiilor noștri. Așa că, de ziua României, vă doresc să vă împliniți visurile și haideți să ne construim împreună viitorul având în minte principiile înaintașilor: dragostea de ţară, iubirea pentru valorile naţionale, pentru istorie și iubirea pentru cultură”, a spus edilul șef al urbei.

Spectacolul continuă pentru micuții craioveni la Teatrul Colibri, la ora 13.00, unde va avea loc spectacolul „De-a capra cu trei iezi”, iar diseară la ora 19.00 a fost programată o prezentare a atelierelor Fabricii de Povești ElectroColibri.