Mai mulţi cetăţeni din municipiul Calafat au sesizat faptul că, la Serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor din Craiova, se crează, uneori, cozi interminabile.
Din această cauză, de multe ori, nu îşi pot rezolva problemele, în decurs de o zi, fiind nevoiţi să se revină, în altă zi, pentru a relua procedura specifică, potrivit criteriilor pe care le solicită acest Serviciu.
La propunerea candidatului PNL la Primăria Calafat, Doru Mituleţu, adresată Prefecturii Dolj şi senatorului Mario Ovidiu Oprea – preşedintele PNL Craiova, s-a considerat oportun să se facă demersurile necesare către Ministerul Afacerilor Interne, pentru rezolvarea acestei probleme.
Demersurile făcute nu au rămas fără rezultat: prin Ordinul Ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela, azi, 24.09.2020, s-a emis o anexă ce prevede înfiinţarea, la Calafat, a unui Serviciu public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor competent teritorial.
În aceste condiţii, cetăţenii din zonă vor beneficia de avantajele pe care le va oferi existenţa acestui Serviciu, în municipiul Calafat.