Policlinica Spitalului Segarcea, distrusă într-un incendiu, reabilitată după cinci ani

Lucrările privind consolidarea, reabilitarea și extinderea Spitalului Segarcea din județul Dolj, al cărui ambulatoriu a fost distrus de un incendiu, în anul 2015, vor putea fi demarate, după ce miercuri, reprezentanții Companiei Naționale de Investiții au predat amplasamentul către constructor. 

spital segarcea

Policlinica acestui spital a fost afectată de un incendiu, la începutul anului 2015, activitatea din cabinetele care erau aici fiind mutată în alte spații.

Timp de cinci ani s-au căutat soluții în privința reabilitării acestei clădiri, în proiect fiind prevăzute mai multe obiective ce privesc activitatea întregului spital din Segarcea.

„Proiectul CNI vizează consolidarea spitalului, reabilitarea și extinderea acestuia, principalele lucrări care urmează a fi efectuate fiind următoarele: reabilitarea corpului ambulatoriu (afectat de incendiu în luna ianuarie 2015); reabilitarea și extinderea corpului pediatrie; modernizarea corpului bloc alimentar și spălătorie; reabilitarea și extinderea corpului spitalului”, se arată într-o informare a Companiei Naționale de Investiții.

Spitalul va beneficia, la finalul lucrărilor, de un număr de 101 paturi, precum și de mobilier și de dotări specifice.

Lucrările vor fi realizate de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administratiei Publice (MDRAP) prin Compania Nationala de Investiții (CNI), iar valoarea totală estimată a acesteia este de 48.875.463 lei (cu TVA).

 

X

Right Click

No right click