O comună din Dolj plătește o treime din buget pentru a scăpa de gunoaie

Edilul comunei spune că tona de gunoi este mai scumpă decât cea de grâu, porumb sau mazăre furajeră.

pubela gunoi

La nici 10 kilometri de Craiova, în localitatea Mischii, locuitorii colectează deșeurile selectiv. Autoritățile locale au încheiat contract cu o firmă, prin masterplanul de deșuri al județului Dolj, un proiect finanțat prin fonduri europene prin care se încearcă eliminarea gropilor improvizate de gunoi și colectarea ecologică a deșeurilor.

Primarul comunei, Gheorghe Popa, a declarat, pentru Mediafax, că această colectare selectivă a deșeurilor a crescut cheltuielile. În luna ianuarie, potrivit edilului, primăria a achitat 16500 lei pentru 20 de tone de gunoi. Cu 9500 de lei mai mult față de luna decembrie 2019, când firma de salubritate a contorizat 19 tone de deșeuri.

„Am avut un vârf, în luna a șasea(n.r. anul 2019) de 11839 lei și erau 30 de tone, iar acum, în factura nouă avem 19 tone și face 16557 lei. Este aproape dublu, în condițiile în care cantitatea de gunoi a scăzut aproape la jumătate”, a declarat Gheorghe Popa, primarul comunei Mischii.

Prețul gunoiului se reflectă și în buzunarele localnicilor. Dacă anul trecut au plătit o taxă lunară de aproximativ trei lei de persoană, anul acesta vor trebui să achite de trei ori mai mult.

„Mult. Înțeleg cinci, șase …a fost trei lei. Dar 10 lei parcă…O să plătim că n-avem încotro, dar treaba e că…vorbim și noi pe aici, prin sat, e cam mult.”, a declarat un localnic.

Dacă oamenii nu plătesc taxa de gunoi, suma trebuie achitată de primărie. Potrivit primarului din Mischii bugetul comunei pentru anul 2020 este de 600 000 lei. Un calcul simplu arată că, în aceste condiții, autoritatea locală va plăti anul acesta, numai pentru ridicarea gunoiului, aproape 2 sute mii lei. Adică, o treime din buget.

„O tonă de grâu este este 600 lei, o tonă de porumb este 500 lei, o tonă de mazăre furajeră 800 lei, iar aici vorbim de o tonă de gunoi de 1000 lei.Mie mi se pare foarte foarte mult pentru că ne încarcă bugetul, chiar dacă noi am o taxă fixă pe persoană, vreau să remarc că acei bani nu se vor încasa în totalitate pentru că noi nu putem înasa în totalitate nici impozitele. Ia gândiți-vă că la 16500 lei, cât a venit acum factura,ori 10, face 165000 lei, ori 12…aproximativ 200000 lei, bani pe care Mischiul va trebui să-i plătească pe acest an. Cu siguranță nu vom încasa acești bani și atunci va trebui să punem banii din bugetul local. ori, cred că nu este în regulă să punem bani din bugetul local, în fiecare an. Cu acești bani pe care noi îi băgăm în plus la taxa de gunoi, la colectarea gunoiului, am putea să facem lucruri necesare în comună și foarte utile”, a declarat Gheorghe Popa, primarul comunei Mischii.

gheorghe popa mischii

Autoritățile județene spun că taxa este calculată în funcție de cantitatea de deșeuri pe care oamenii o aruncă, dar și de numărul populației rezidente pe care primarii o declară . La asta se adaugă și o majorare, hotărâtă prin lege, pe care operatorul de depozit o suportă de la începutul acestui an, de 80 de lei, în loc de 30 lei, cât era până acum.

Adelina Plăcintescu , director Asociatia de Dezvoltare Intercomunitară de Gestionare a Deseurilor ECODOLJ, a declarat: „Taxele existente în județul Dolj sunt calculate în baza istoricului cantității de gunoi din anul anterior, a populației comunicate de către primării și a noilor tarife modificate recent de cei doi operatori ai serviciului de salubrizare. Cu cât se aruncă mai mult deșeuri reziduale și nu se colectează separat, cu atât tarifele și taxele pe care le suportăm fiecare sunt mai mari. Mai fac precizarea că, pentru a fi corecți și echitabili, taxele propuse către taxele propuse către UAT-uri au fost făcute diferențiat pentru fiecare Unitate Administrativ Teritorială în parte, în așa fel încât fiecare să-și administreze cantitatea de deșeuri care o are raportat la numărul de populație care o înregistrează pe raza localitații respective. Noi am avut corespondență cu UAT-urile pentru a ne comunica exact datele. Unele administrații locale au fost cooperante, ne-au transmis populația rezidentă din punctul dumnealor de vedere, altele nu au fost așa cooperante, drept pentru care a trebuit să ne raportăm la INS, la recensământul existent. Chestiune care nu știm dacă refelctă sau nu realitatea. Chestiune care, până la urmă, influențează chiar taxa dânșilor”

În funcție de localitate, doljenii plătesc taxa pentru gunoi între 2 -12 lei lunar, de persoană.

(sursa: Mediafax)