Zeci de voluntari străini, veniți în inima Olteniei, și-au luat echipamentele de curățenie și s-au apucat, ieri, să strângă gunoaiele de pe străzile din Podari.
Veniți din 5 ţări europene, zeci de voluntari s-au echipat corespunzător pentru a curăța gunoaiele pe care mulţi români le aruncă la întamplare. Un proiect internaţional organizat în Oltenia, le-a dat șansa tinerilor europeni să viziteze regiunea, dar și să le arate celor care aruncă deșeurile menajere pe unde apucă, ce înseamnă spiritul civic şi reciclarea. Peste 20 de tineri din Spania, Italia, Austria, Germania și Franţa au strâns peturi, hârtii, resturi alimentare, pungi uitate prin pădure sau chiar cadavre de animale. Voluntarii au luat la pas satul de vacanţă din Podari, o comună din Dolj, cu peste 6000 de localnici.
Sara are 25 de ani, este din Italia și a venit în România printr-un schimb de experienţă, în cadrul unui proiect destinat tinerilor. Este de doi ani în țară şi a vizitat oraşe precum Oradea, Cluj, Bucureşti, Craiova şi Orşova. Pe unde a fost, pe acolo a văzut mormane de gunoaie care zăceau la marginea străzii.
"Am fost în Bucureşti, dar Bucureşti e foarte necurăţat. În sud, Băileşti, Orşova şi aaa... când treci vama, în Bulgaria, e la fel. Foarte, foarte munte de gunoi", ne-a spus Sara Fiumano, italianca care a încercat să ne vorbească în română.
Tânăra italiancă vrea să le dea o lecție de civism celor care poluează mediul. Astfel, împreună cu alți voluntari, Sara a strâns întreaga zi gunoaiele împrăştiate prin Podari.
Organizatorul proiectului este un român, stabilit în Belgia, acolo unde a văzut ce diferenţe mari există între mentalitatea românilor şi a celorlalţi europeni. Acesta spune că voluntarii sunt foarte încântaţi de România, însă dezamăgiţi de gunoaiele întâlnite aproape oriunde. De altfel, inițiatorii campaniei cred că doar prin amenzi usturătoare românii ar începe să recicleze şi să nu mai arunce gunoiul la întâmplare.