Dosare penale pentru șoferii doljeni, care s-au urcat beți la volan

S-au ales cu dosare penale după ce s-au urcat la volan, aflându-se sub influența alcoolului.

politisti rutieristi
Ieri, 17 februarie, polițiști din cadrul Secției Coșoveni au fost sesizați de un bărbat din Ghindeni, cu privire la faptul că un autoturism a lovit gardul locuinței sale.

“La fața locului s-au deplasat polițiștii, care au identificat un bărbat de 39 de ani, din Ghindeni, care a pierdut controlul autoturismului pe care îl conducea și a lovit gardul unei case. În urma accidentului nu au rezultat victime”, transmite IPJ Dolj.

În urma testării cu aparaul alcooltest, a rezultat faptul că bărbatul respectiv avea o concentrație de 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spitale în vederea prelevării de mostre biologice.

Pe numele acestuia a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea constatată.

De asemenea, tot în cursul zilei de ieri, polițiști din Dăbuleni au fost sesizaţi de un bărbat de 51 de ani, din Călăraşi, despre faptul că, pe o stradă din localitate a avut loc o tamponare, în care au fost implicate două autoturisme.

Oamenii legii au identificat conducătorii auto, stabilind faptul că unul dintre aceștia, mai exact un bărbat de 54 de ani, din Dăbuleni, avea o concentrație de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

X

Right Click

No right click