Cărţi funciare gratuite pentru aproape 24.000 de doljeni

Aproape 24.000 de cărți funciare vor fi eliberate gratuit, începând de astăzi, pentru proprietarii imobilelor din 24 de unități administrativ teritoriale (UAT) de pe raza județului Dolj, prin Programul național de cadastru și carte funciară 2015 - 2023 (PNCCF).

gps cadastru

Lucrările de cadastru general au fost finanțate din veniturile proprii ale Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), prin Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Dolj.

Cele 23.762 de imobile înregistrate gratuit în sistemul integrat de cadastru și carte funciară aparțin locuitorilor din comunele Amăraștii de Sus, Băilești, Bârca, Bistreț, Botoșești Paia, Braloștița, Bulzești, Ghercești, Gighera, Maceșu de Jos, Maceșu de Sus, Orodel, Ostroveni, Piscu Vechi, Plesoi, Podari, Poiana Mare, Radovan, Robănești, Sălcuța, Seaca de Pădure, Urzicuța, Valea Stanciului și Vela.

Lucrările de înregistrare sistematică a imobilelor au început în anul 2018 și au vizat o suprafață totală de 16.103 de hectare.

Noile cărți funciare au fost predate primarilor celor 24 de comune, luni, de către directorul OCPI Dolj, Mihai Cilibiu.

În prezent, din totalul de 111 de UAT-uri din județul Dolj, patru sunt cadastrate în proporție de sută la sută, iar în alte 105 se desfășoară lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor în cadrul PNCCF, atât la nivel de UAT, cât și pe sectoare cadastrale.

”Cu 83.384 cărți funciare înregistrate gratuit, în anul 2019, ne menținem pe loc fruntaș în ierarhia națională. În prima etapă a PNCCF au fost incluse patru unități administrativ-teritoriale: Brădești, Coțofenii din Dos, Goicea și Pielești. În comuna Goicea, lucrările de cadastru general au fost finalizate în anul 2018, în comuna Coțofenii din Dos la începutul acestui an, iar pentru celelalte două UAT-uri lucrările sunt în curs de desfășurare. Vestea bună este că a început deja și derularea finanțării VI, în cadrul căreia au fost încheiate 59 de contracte de finanțare”, a precizat Mihai Cilibiu, directorul OCPI Dolj.

Obiectivul principal al PNCCF este înregistrarea gratuită a tuturor imobilelor (terenuri, clădiri și apartamente) din România în Sistemul integrat de cadastru și carte funciară. PNCCF este finanțat din veniturile proprii ale ANCPI - peste patru miliarde de lei, dar și din fonduri externe obținute prin Programul Operațional Regional, în cuantum de aproximativ 312 de milioane de euro. De asemenea, în cadrul acestui proiect, altă sursă de finanțare poate fi bugetul local.

X

Right Click

No right click