Cărțile de identitate vor putea fi eliberate și la Bratovoiești

Comuna Bratovoiești va beneficia un Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor.

carte de identitate specimen

Începând de miercuri, 11.12.2019, ora 11, se va deschide activitatea de lucru cu publicul la Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor ( S.P.C.L.E.P.) BRATOVOEȘTI, iar locuitorii acestei comune vor putea obţine actele de identitate chiar în localitatea lor de domiciliu. Sediul serviciului de evidenţă va funcţiona în comuna Bratovoești, sat Bratovoești, nr.354A, judeţul Dolj, zilnic de luni până vineri, între orele 0830-1630, în ziua de miercuri programul prelungindu-se până la ora 18.30.

Prin deschiderea acestui serviciu de evidenţă a persoanelor, este facilitat accesul celor peste 3.200 cetăţeni ai comunei Bratovoești la obţinerea unui nou act de identitate, se contribuie la diminuarea cheltuielilor acestora, la micşorarea timpului de aşteptare pentru eliberarea unui alt act de identitate, dar şi la diminuarea numărului persoanelor care din diverse motive continuă să păstreze acte de identitate cu valabilitate expirată sau nu îşi oficializează adresa de domiciliu în concordanţă cu modificările adoptate de autorităţile publice locale.

Reamintim celor interesati care sunt documentele ce trebuie să însoţească cererea pentru obţinerea unui act de identitate: actul de identitate vechi (dacă îl mai deţin), certificatul de naştere şi după caz, cel de căsătorie ori hotărârea de divorţ definitivă şi irevocabilă sau certificatul de divorţ, actul pentru spaţiul de locuit. Contravaloarea actului de identitate (7 lei-cartea de identitate sau 1 leu-cartea de identitate provizorie) va fi achitată la casieria Primăriei Bratovoești.

În situaţia în care solicitanţii nu pot prezenta unul din documentele de stare civilă sau nu pot face dovada unei adrese de domiciliu, cererile vor fi soluţionate prin eliberarea de cărţi de identitate provizorii cu termen de valabilitate de un an de zile.

În cazul copiilor minori care solicită eliberarea unui act de identitate este obligatoriu ca aceştia să fie însoţiţi de unul din părinţi sau reprezentantul legal (dacă este cazul).

Începând cu această dată, populaţia judeţului Dolj este deservită pe linie de evidenţă a persoanelor şi stare civilă de un număr de 52 de servicii publice comunitare de evidenţă a persoanelor deschise în tot atâtea localităţi.

Ultimele știri