Sponsor oficial al
Actualitate
Municipiul Craiova are, începând de luni, o a doua fântână cu apă de Isvarna, cișmeaua situându-se pe strada Bariera Vâlcii din Craiova, sensul de ieșire din oraș spre Șimnic.
Această fântână a fost inaugurată luni, autoritățile amintind și de vechile cișmele ale urbei care sunt în proces de reabilitare.
„Municipiul Craiova are o tradiţie în privinţa acestor cişmele şi noi le acordăm o atenţie deosebită. Am şi început, de fapt, reabilitarea vechilor cişmele ale oraşului. Fântâna Purcarului a fost reabilitată, urmează Fântâna Popova, unde a început proiectarea. Noua cişmea este una modernă, este binevenită şi, de ce nu, este un semnal al unei investiţii uriaşe care va face ca această apă să se regăsească în casele fiecăruia dintre noi“, a precizat Genoiu.
Distribuie articolul:
Alte articole
Despre noi
- de editie.ro
- 1 Ianuarie 1970
Caricaturistul Ștefan Popa Popa's, detronat de olteanul Gogu Neagoe
- de Predescu Silviu
- 5 August 2019
Handbalista Ann Grete Norgaard va fi noua jucătoare a echipei SCM Râmnicu Vâlcea
- de editie.ro
- 6 August 2019
România și-a aflat adversarele pentru Campionatul Mondial. Ne vom bate din nou cu Ungaria!
- de Vlad Daniel
- 21 Iunie 2019


