Peste 200.000 de spectatori au fost la Festivalul Internațional Shakespeare

Duminica trecută s-a încheiat cea de a XIV-a ediție a Festivalului Internațional Shakespeare de la Craiova. Au fost peste 380 de evenimente în peste 70 de spații indoorși outdoor. Artiști și public din peste 30 de țări au făcut ca timp de 11 zile Craiova să fie o capitală a lumii.

concert Tiger Lillies editat 9 andrei lucian mustafa

Peste 200.000 de spectatori au participat la ediția care a sărbătorit 30 de ani de la înființarea Festivalului Internațional Shakespeare, o ediție ca o călătorie în spațiu și timp, din anul 1600, din Shakespeare Village, până in viitor, în Shakespeare Dimensions: o incursiune în realitatea virtuală într-un cub multimedia bazat pe inteligență artificială, sprijinit de NEPI Rockcastle și găzduit de Promenada Mall.

În online, peste 5 milioane de utilizatori din România și alte 93 de țări au interacționat cu Festivalul Internațional Shakespeare, în timp ce Caravana Shakespeare, desfășurată în 30 de orașe din România, a avut ecouri în fața a peste 1.200.000 de oameni.

Sălile de spectacole ale orașului Craiova au devenit neîncăpătoare pentru montările semnate de cei mai mari regizori de teatru din lume -Robert Wilson, Peter Brook, Declan Donnellan, Robert Lepage, Philip Parr, Jesus Herrera, Christian Friedel și alții, în timp ce în spațiile neconvenționale, pe străzile din cartiere, biserici, muzee, tipografii, piețe și parcuri, spiritul shakespearian a fost prezent.

O bucurie pentru întreaga suflare pasionată de teatru, deopotrivă public spectator, studenți, specialiști, a fost prezența la această ediție a regizorilor Robert Wilson, Declan Donnellan, Robert Lepage și participarea lor la diferite evenimente, precum lansări de carte, conferințe, dialoguri, decernări de premii.

Pornind de conceptul ”comunitățile contruiesc festivalul”, ediția de anul acesta a Festivalului Internațional Shakespeare, Craiova a transformat orașul într-o imensă scenă în aer liber și a prilejuit participarea intrinsecă a publicului la spectacolul shakespearian, în cadrul spectacolelor outdoor și a spectacolelor construite de scena independentă din oraș în jurul conceptului de pop-up. Un concert The Tiger Lilies în fața Teatrului Național a dat startul celor peste 100 de reprezentații în aer liber cărora li s-au alăturat peste 50 de spectacole pop-up, construite cu ajutorul publicului.

Construit de la zero pe Hipodromul Craiova, Shakespeare Village, o replică a unui sat tradițional englezesc de la 1600, a găzduit spectacole de teatru, ateliere, activități pentru copii și activări pe timpul zilei, în tip ce serile au fost dedicate concertelor și petrecerilor. Pe scena din Shakespeare Village au urcat trupe precum: Woods of Birnam, Carla's Dreams, Robin and the Backstabbers, om la lună, Vița de Vie, Jarl Flamar, Byron, Timpuri Noi sau Vama, în timp ce pe Dealul Bucovăț, pe scena de la Zion Gardens au urcat trupele Gândul Mâței și Alternosfera.

Anul acesta, UNATC a devenit co-organizator al Festivalului Internațional Shakespeare de la Craiova, participând cu 450 studenți, coordonați de profesorii lor, care au adus în 22 de locații 106 evenimente și mult entuziasm, adăugând o latură educativă festivalului.

La Festival au participat și E.S. Dl. Radko Vlajkov, Ambasador al Bulgariei în România, E.S. Dl. Takashi Katae, Ambasador al Japoniei în România, E.S. Dl. Han Chunlin, Ambasador al Chinei în România, E.S. Dna. Tamar Beruchashvili, Ambasadoare a Georgiei în România, E.S. Dl. Giles Portman, Ambasador al Marii Britanii în România, E.S. Dl. José Antonio Hernández Pérez-Solórzano, Ambasador al Spaniei în România, E.S. Dna. Amparo Eréndira Anguiano Rodríguez, Ambasadoare a Mexicului în România, precum și reprezentanți ai corpurilor diplomatice de la Ambasada Canadei, Consiliul Britanic, Institutul Francez și Institutul Polonez din România.

Mai mult decât atât, ne-am bucurat de prezența doamnei Madlen Șerban, Secretar General al Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, alături de cea a Excelenței Sale, doamna Simona Miculescu, Ambasador al Delegaţiei Permanente a României la UNESCO și Președinte al Conferinței Generale UNESCO (2023-2025), ce le-au decernat premii onorifice reprezentanților Festivalului Shakespeare în data de 25 mai în cadrul unei ceremonii desfășurate în foaierul Teatrului Național din Craiova.