De ce să alegi meseria de polițist

Elevii Colegiilor Naţionale Fraţii Buzeşti şi Elena Cuza, din Craiova, au fost vizitaţi, astăzi, de poliţişti, scopul activităţii fiind acela de promovare a profesiei de poliţist.

police elevi 2

Fie că vorbim de poliţişti de ordine publică, criminalistică, siguranţă şcolară, prevenirea criminalităţii, acţiuni speciale, pregătire profesională sau din structurile de resurse umane, cu toţii au fost prezenţi, cu tehnica din dotare şi toată disponibilitatea în furnizarea tuturor informaţiilor legate de unitățile de învățământ din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, fiindu-le explicați primii pași către cariera de poliţist, precum și condițiile esențiale necesare pentru a deveni polițiști.

Poliţiştii au discutat cu elevii din anii terminali ai celor două colegii despre abilităţile necesare unui poliţist şi avantajele oferite tinerilor care urmează şcolile de poliţie, aceştia fiind invitaţi să se gândească la posibilitatea alegerii unei cariere în poliţie şi încurajaţi să se pregătească din timp pentru un eventual examen de admitere.

police elevi 6

Tinerii au manifestat interes faţă de tehnica din dotarea poliţiştilor, instrumentele specifice de cercetare la faţa locului ale polițiștilor criminaliști, robotul destinat detectării și dezamorsării dispozitivelor explozive, dar şi laboratorul rutier - autospeciala echipată pentru familiarizarea celor mici cu indicatoarele rutiere și regulile de circulație pe drumurile publice.

Activitatea şi-a îndeplinit scopul de a trezi interesul cât mai multor tineri pentru profesia de poliţist, mulţi dintre elevii colegiilor mărturisind că sunt atrași de provocările și specificul meseriei de polițist, unii din aceştia afirmând chiar că s-au hotărât deja să încerce să acceadă într-o școală de poliție, pentru a veni în sprijinul comunității.

police elevi 4

Reamintim tuturor personelor care doresc să îmbrace uniforma de poliţist faptul că se pot înscrie, până la data de 14 mai 2024, pentru două dintre unitățile de învățământ postliceal ale Ministerului Afacerilor Interne, respectiv Şcoala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina şi Şcoala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureşan” Cluj Napoca”, arată IPJ Dolj.

Oferta educațională, condițiile de recrutare, documentele și formularele necesare, alături de detaliile privind concursul de admitere pot fi accesate în mod gratuit la link-ul: https://dj.politiaromana.ro/ro/cariera/admitere-institutii-invatamant/a-n-u-n-t-privind-recrutarea-candidatilor-pentru-participarea-la-concursul-de-admitere-in-unitatile-de-invatamant-postliceal-ale-ministerului-afacerilor-interne-sesiunea-aprilie-iulie-2024