Sponsor oficial al
Pe mai multe platforme și rețele de socializare au apărut, în ultima perioadă, postări tip deepfake care îl implică pe guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, prin care oamenii sunt îndemnați să facă investiții financiare, avertizează, luni, BNR.

Potrivit unui comunicat al Băncii naționale a României, videoclipurile folosesc fraudulos imaginea și vocea guvernatorului BNR pentru a convinge publicul să facă investiții financiare pe o platformă inexistentă.
Reprezentanții BNR arată că Banca Națională a României nu face recomandări și propuneri de investiții.
„Deepfake, conform proiectului de lege privind utilizarea responsabilă a tehnologiei, reprezintă orice conținut falsificat de tip imagine, audio și/sau video realizat cu ajutorul inteligenței artificiale, astfel încât să creeze aparența că o persoană a spus sau a făcut lucruri pentru care nu și-a dat consimțământul, care în realitate nu au fost spuse sau făcute de acea persoană”, se arată într-un comunicat al BNR.
Reprezentanții Băncii Naționale îi sfătuiesc pe cei care au dat curs unor astfel de anunțuri false să raporteze imediat aceste situații autorităților competente.
Distribuie articolul:
Alte articole
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
GALERIE FOTO. FCU-Chindia, play-out Superliga, etapa 6, 28 aprilie 2023
- de Cătălin Ciupureanu
- 22 Septembrie 2024
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
Campionatul European Under 18 de handbal masculin are loc la Craiova
- de Octavia Hantea
- 8 August 2022

