Rezultatele finale obținute de absolvenții studiilor liceale la probele scrise ale examenului național de Bacalaureat (sesiunea iunie-iulie 2023) au fost afișate astăzi, în centrele de examen și pe site-ul dedicat.
În județul Dolj, rata de promovare înregistrată după soluționarea contestațiilor este de 70,7% (în creștere cu 3%, comparativ cu afișarea rezultatelor inițiale 67,7 %).
În anul școlar 2021-2022, rata de promovare a fost de 75,2%.
Rata de promovare pentru candidații din promoția curentă este de 77% (74% inițial).
Astfel, din totalul celor 4076 de candidați prezenți au promovat 2722 de candidați (2605au promovat inițial).
La nivelul județului Dolj, după reevaluarea lucrărilor, a fost obținută o medie de 10 (zece) la Colegiul Național „Frații Buzești” Craiova.
După reevaluarea lucrărilor, numărul notelor de 10 (zece) a crescut la 258 față de rezultatele inițiale (228).
Pe discipline de examen, situația notelor de 10 este următoarea:
10 note de 10 (zece) total- Proba E.a). Înainte de contestații - 8 candidați au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura română. (+ o notă de 10 la Colegiul Național ”Frații Buzești” și o notă de 10 la Colegiul Național Militar ”Tudor Vladimirescu” Craiova).
109 note de 10 (zece)total proba E.c). Înainte de contestații - 85 de candidați au obținut nota 10 la proba obligatorie a profilului.
139 note de 10 (zece) total - Proba E.d). Înainte de contestații - 135 de candidați au obținut nota 10 la proba la alegere a profilului și a specializării.
Potrivit ISJ Dolj, au fost depuse 2.424 contestații, astfel:
1242 de contestații la proba Ea) - Limba și literatura română
620 de contestații la proba Ec) – Proba obligatorie a profilului
562 de contestații la proba Ed) – Proba la alegere a profilului și specilaizării
În urma reevaluării lucrărilor, 1.773 de contestații au fost admise în plus, 499 contestații au fost admise în minus și 152 de contestații au rămas nemodificate.
227 candidați au media cuprinsă între 5.00-5.99.
117 candidați au fost declarați promovați după reevaluarea lucrărilor.
A doua sesiune de examen se va desfășura în perioada 16 august – 29august, fiind precedată de etapa de înscriere (17 – 24 iulie).