Unitatea pentru Arși de la SCJU Craiova, inaugurată în prezența ministrului Rafila

Două dintre cele mai recente investiții realizate de Consiliul Județean Dolj în domeniul medical, Unitatea Funcțională de Arși (UFA) și blocul operator al Secției de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Clinicii de Cardiologie, au fost inaugurate vineri, în prezența ministrului Sănătății, Alexandru Rafila.

UFA 2

La eveniment au participat președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile, primarul municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, administratorul public al județului, Cosmin Durle, rectorul Universității de Medicină și Farmacie, prof. univ. dr. Dan Ionuț Gheonea, și managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Craiova, dr. Eugen Georgescu.

Am inaugurat astăzi Unitatea Funcțională de Arși, prima secție destinată pacienților cu arsuri medii și grave realizată în ultimii ani în România, dar și cele două săli de operații ale Secției de Chirurgie Cardiovasculară, din cadrul Clinicii de Cardiologie.

Structura destinată pacienților arși funcționează în cadrul Unității de Primiri Urgențe a SCJU Craiova. Aceasta este dotată cu trei paturi de terapie intensivă de ultimă generație și echipamente moderne, care asigură monitorizarea funcțiilor vitale ale pacienților, precum și posibilitatea de ventilație mecanică. În cadrul UFA vor funcționa două săli de operație pentru pacienții cu arsuri de până la 30% din suprafața corpului. Investiția în amenajarea Unității de Primiri Urgențe a fost realizată de Consiliul Județean Dolj, printr-un proiect cu fonduri europene de peste 20 de milioane de lei. În plus, am asigurat finanțarea pentru dotările Unității Funcționale de Arși, în valoare de 320.000 de lei.

În cadrul Secției de Chirurgie Cardiovasculară, au fost inaugurate cele două săli de operație care asigură posibilitatea efectuării unor intervenții medicale pe cord care nu se puteau realiza până acum la Craiova. Secția are 5 paturi de terapie intensivă și 25 de paturi destinate pacienților post-anestezie. Consiliul Județean Dolj a contribuit cu două treimi din finanțarea destinată dotării acestei unități, 1,7 milioane de lei.

Astăzi, Craiova intră pe lista marilor centre medicale din România care oferă servicii complexe pentru pacienți în stare foarte gravă, fie că este vorba de arsuri sau de afecțiuni ale inimii“, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile.

UFA 5