Să ajutăm o famile din Craiova a cărei casă a fost distrusă într-un incendiu

Să ajutăm o famile din Craiova a cărei casă a fost distrusă într-un incendiu

Familia Dumitrașcu din Craiova are nevoie de sprijinul nostru, după ce, în data de 11 octombrie, în urma unui incendiu pornit în gospodăria unui vecin, locuința i-a fost distrusă.

Boby, în vârstă de 41 de ani, și Claudia, în vârstă de 36 de ani, alături de cele două fetițe ale lor de 7, respectiv 2 ani, nu-și doresc nimic altceva de la Moș Nicolae și Moș Crăciun, decât o casă.

Povestea lor tristă a început în data de 11 octombrie, anul acesta. Focul a pornit de la vecini, când familia era în izolare, povestește bărbatul.

Familia mea era în izolare, soția cu cele două fete ale mele de 2 ani, respectiv 7 ani. Am venit acasă să le aduc o rețetă de la farmacie, moment în care am văzut focul la vecini și am sunat la 112. Le-am spus copiilor să urce în mașină deoarece casa ne va lua foc. În 10 minute s-a întâmplat totul. Am sunat la 112, au venit pompierii. N-am mai putut să salvăm nimic. Nici măcar caloriferele”, a spus acesta.

Asociația Ajutor Divin se ocupă de acest caz și face un apel umanitar la persoanele care pot să doneze bani, haine, alimente sau materiale de construcție.

Împreună putem aduce o rază de speranță în sufletul lor, nu mai au absolut nimic (mobilă, haine, casă, mâncare, curent). Nu mai au unde dormi, dar puțin câte puțin putem ajuta această familie greu încercată. Efectiv am plâns odată cu ei de nenorocirea ce s-a abătut asupra lor. Nu fi indiferent și din puținul tău ajută această familie din Craiova”, este mesajul Asociației.

Cei doi soți au reușit să termine renovarea casei în urmă cu patru ani.

„Casa am primit-o de la soacra mea, iar acum 4 ani am terminat-o. Acum stăm într-un apartament dat de vecinii de la care a izbucnit incendiul, însă nu ne putem acomoda. Copiii plâng, nu dorm, nu pot să se obișnuiască. Plâng toată noaptea și nu știu ce să le fac. Mă întreabă mereu când le fac casa, că ele știu că o reconstruiesc. În momentul când a izbucnit incendiul ele s-au urcat în mașina soției mele și au plecat ca să nu vadă totul. Soția mea era distrusă. Era și în izolare pentru că a avut Covid. Au mai stat o săptămână în izolare. Ea era singură cu copiii, aceștia plângeau”, a mai precizat bărbatul.

Tariful pentru reconstrucția casei ajunge undeva la 45 de mii de euro, bani pe care familia nu îi deține și nici nu are cum să facă rost de această sumă.

Costurile pentru reparații trec undeva peste 45 de mii de euro. Având o experiență în ceea ce s-a întâmplat în Craiova cu o altă familie, în momentul de față depășesc suma aceasta. În afara faptului că nu mai există nimic, trebuie să reconstruim totul de la temelie. Ceea ce înseamnă partea de mansardă este totul compromis. A ars absolut totul, fiind și pe structură de lemn și rigips, iar în momentul de față trebuie să turnăm placă, să consolidăm zidurile de jos ca să construim și deasupra”, spun reprezentanții Asociației Ajutor Divin.

Persoanele care au posibilitatea să ajute familia Dumitrașcu, o pot face donând în unul din conturile de mai jos:

Asociatia Ajutor Divin

RO40BTRLRONCRT0567731401 Lei

RO87BTRLEURCRT0567731401 Euro

RO45BTRLGBPCRT0567731401 GBP

CITEȘTE ȘI: VIDEO | Bătaie pe o stradă din Craiova. Un tânăr fără adăpost a ajuns la spital