Expoziția "SE COMPARĂ..." se deschide, vineri, la Muzeul de Artă din Craiova

Vineri, 6 noiembrie 2020, ora 18:00 are loc deschiderea oficială a expoziției „SE COMPARĂ…” a lui Constantin Flondor la Muzeul de Artă Craiova în parteneriat cu Fundația Interart TRIADE Timișoara.

constantin flondor

“SE COMPARĂ…” este prima expoziție a acestui renumit artist la Craiova, și va prezenta peste 60 de lucrări (pictură, grafică, schițe/însemnări, foto, instalație), relevante pentru  întreaga sa creație.

Expoziția poate fi vizitată în perioada 6 noiembrie 2020 – 28 februarie 2021, miercuri-duminică, orele 10:00 – 17:00. Intrarea este gratuită în prima zi de miercuri a fiecărei luni.

Printr-o selecție de piese reprezentative pentru perioada anilor ’60 –’90, alături de lucrări de dată recentă, expoziția „SE COMPARĂ…” îl prezintă pe Constantin Flondor ca artist complex, acesta fiind recunoscut ca unul din cele mai importante nume din arta contemporană românească.

Constantin Flondor a impus, în România, în a doua jumătate a sec XX, spiritul unei arte noi. În acest fel, s-a manifestat, în perioada anilor ’60, unul dintre puținele momente de sincron cu arta europeană. Înființată în 1966, gruparea 111, al cărei membru co-fondator a fost, a marcat profund istoria artei românești, fiind prima asociere a unor artiști dedicați experimentului.

În anii ’80 în arta lui Constantin Flondor intervine o turnură radicală. Devine co-fondator al mișcării Prolog (1985), mișcare de factură creștină, care s-a impus, în timp, ca școală de gândire marcând generații întregi de artiști români.